"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Moscova da semne tot mai clare ca va respinge si actualul plan occidental de independenta pentru provincia sarba Kosovo. Seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov , considera ca in spatele discursului diplomatic al politicienilor se afla acelasi plan de obtinere a independentei pentru Kosovo si ca, deocamdata, nu se intrevede niciun acord care sa multumeasca deopotriva Belgradul si Pristina.
Statele Unite si Uniunea Europeana au redactat o noua rezolutie care, spre deosebire de precedentele doua, cere patru luni de negocieri intre sarbi si albanezi si nu prevede automat independenta provinciei. Criticile lui Lavrov sunt legate de faptul ca acest al treilea plan acorda prerogativele administrative Uniunii Europene, si nu Natiunilor Unite.
O astfel de masura ar diminua considerabil influenta Moscovei asupra unei decizii finale privind statutul provinciei separatiste . Rusia, principalul avocat al Serbiei in eforturile de a-si mentine integritatea teritoriala, poate bloca in Consiliul de Securitate ONU orice rezolutie care prevede acordarea independentei pentru provincia din Balcani.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
"Suveranitatea Greciei va fi masiv limitata", a spus seful ministrilor de Finante din zona euro, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, intr-un interviu pentru o publicatie germana. Oficialul european a explicat ca acum Grecia trebuie sa vanda din activele statului intr-un mod similar cu cel pe care il avea Germania de Est dupa caderea comunismului. citeste mai departe »
Cetatenii romani sunt informati de Ministerul Afacerilor Externe in legatura cu unele interdictii aparute in traficul rutier din Bulgaria. citeste mai departe »
Rusia a interzis joi toate importurile legume proaspete provedite din tarile Uniunii Europene, din cauza epidemiei provocate de bacteria E.coli. citeste mai departe »