"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Presedintele american George W. Bush a salutat, in discursul sau de Ziua Recunostintei, curajul profesorului israelian de origine romana Liviu Librescu, care a murit incercand sa salveze viata unor studenti in timpul atacului de la Universitatea Virginia Tech, din Statele Unite. Bush a evocat numeroase personalitati sau aspecte contemporane si din trecut care au marcat istoria Statelor Unite in discursul sau, al carui continut a fost publicat pe site-ul Casei Albe. El a mentionat contributia unor eroi nationali ca George Washington sau Abraham Lincoln, dar si episoadele mai putin magulitoare ale sclaviei si Razboiului Civil.
Liderul de la Casa Alba si-a exprimat recunostinta fata de cei care se sacrifica in numele principiilor Declaratiei de Independenta, in virtutea careia "cu totii ne nastem egali, cu dreptul natural la viata, libertate si cautarea fericirii". Dar a dat si exemple ale oamenilor simpli, care au dat dovada de intentii bune si buna cetatenie. "In aceasta zi ne aducem aminte de multe exemple de buna-credinta ale poporului american pe care le-am vazut anul trecut.
Ne amintim de profesorul de la Virginia Tech care a murit incercand sa opreasca un atacator sa intre in clasa lui. Ca supravietuitor al Holocaustului, profesorul Liviu Librescu a vazut ceea ce a fost mai rau in oameni - si totusi, prin sacrificiul sau, ne-a aratat ce este mai bun", a declarat liderul american. ziua recunostintei este o sarbatoare anu ala, celebrata in SUA in a patra joi a lunii noiembrie.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
"Suveranitatea Greciei va fi masiv limitata", a spus seful ministrilor de Finante din zona euro, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, intr-un interviu pentru o publicatie germana. Oficialul european a explicat ca acum Grecia trebuie sa vanda din activele statului intr-un mod similar cu cel pe care il avea Germania de Est dupa caderea comunismului. citeste mai departe »
Cetatenii romani sunt informati de Ministerul Afacerilor Externe in legatura cu unele interdictii aparute in traficul rutier din Bulgaria. citeste mai departe »
Rusia a interzis joi toate importurile legume proaspete provedite din tarile Uniunii Europene, din cauza epidemiei provocate de bacteria E.coli. citeste mai departe »