"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Printul Harry , al treilea in ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, care in prezent serveste in armata, va participa, incepand de saptamana viitoare, la exercitii de antrenament pentru militarii care urmeaza sa fie desfasurati in Irak, informeaza ieri News of the World, citat de AFP. Nu a fost luata nicio decizie in ceea ce priveste trimiterea sa in aceasta tara, precizeaza publicatia. Un soldat care participa la OPTAG (Operational Training And Advisory Group) urmeaza “sa fie trimis in Irak, este foarte simplu”, a declarat insa o sursa militara anonima, citata de saptamanalul britanic.
Cursurile pe care le va urma printul Harry cuprind, in special, notiuni de araba irakiana si obiceiuri locale . Harry isi doreste foarte mult sa serveasca in Irak, alaturi de regimentul sau, care ar putea fi trimis in aprilie 2007. Harry si fratele sau William sunt incorporati in acelasi regiment. Daca unul dintre cei doi printi va pleca in Irak, va urma exemplul unchiului lor, printul Andrew, fiul reginei Elizabeth , care a servit in 1982, in timpul razboiului din Malvine, ca pilot de elicopter.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
"Suveranitatea Greciei va fi masiv limitata", a spus seful ministrilor de Finante din zona euro, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, intr-un interviu pentru o publicatie germana. Oficialul european a explicat ca acum Grecia trebuie sa vanda din activele statului intr-un mod similar cu cel pe care il avea Germania de Est dupa caderea comunismului. citeste mai departe »
Cetatenii romani sunt informati de Ministerul Afacerilor Externe in legatura cu unele interdictii aparute in traficul rutier din Bulgaria. citeste mai departe »
Rusia a interzis joi toate importurile legume proaspete provedite din tarile Uniunii Europene, din cauza epidemiei provocate de bacteria E.coli. citeste mai departe »