"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Comitetul juridic al Parlamentului European dezbate astăzi un proiect de lege prin care violarea drepturilor de proprietate intelectuală devine faptă penală. Dacă legea va fi aprobată, toate cele 27 de ţări ale UE vor fi obligate să fixeze numărul de ani de închisoare de care sunt pasibili cei care se fac vinovaţi de piraterie intelectuală. Potrivit propunerii Comisiei Europene, termenele ar fi de maximum patru ani.
Varietatea produselor piratate şi valoarea lor au crescut în Europa în ultimii ani, afirmă Comisia Europeană (CE). Gama bunurilor piratate merge de la industria designului vestimentar pană la opere literare, ştiinţifice sau software. CE spune că furtul intelectual devine un business internaţional ce are legături din ce în ce mai stranse cu crima organizată. Comisia a propus o directivă care urmăreşte armonizarea pedepselor cu închisoarea pentru pirateria intelectuală pe teritoriul UE.
Potrivit documentului introdus în parlament, acestea ar putea merge pană la maximum patru ani, iar cuantumul amenzilor pană la 91.053 de euro . Amenzile ar putea creşte pană la 273.160 de euro dacă este vorba de crimă organizată sau dacă fapta a creat un risc asupra sănătăţii şi siguranţei, cum se întamplă, de exemplu, în cazul medicamentelor piratate.
Fixarea unor pedepse pentru infracţiuni este una dintre noile atribuţii ce cad în sarcina UE, fiind bazată pe o decizie a Curţii Europene ce datează de un an şi jumătate, potrivit căreia competenţele UE în anumite domenii – cum ar fi mediul – îi dau dreptul să formuleze legi penale. Acesta era pană acum dreptul exclusiv al statelor membre. Decizia Curţii i-a deranjat pe unii dintre criticii UE, care văd acest lucru ca o tendinţă de a extinde puterea uniunii în detrimentul guvernelor naţionale.
Pe 20 martie , măsura va fi supusă primului vot în parlament
Deşi Comisia a anunţat, recent, planuri pentru o legislaţie similară în domeniul infracţiunilor legate de mediu, directiva propusă privind drepturile de proprietate intelectuală este prima care începe să îşi facă drum către parlament prin labirintul procedural al UE. Comitetul pentru probleme juridice al PE dezbate astăzi proiectul de lege, înainte de a-l supune votului, pe 20 martie. Proiectul urmează a fi votat ulterior în plenul parlamentului.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
"Suveranitatea Greciei va fi masiv limitata", a spus seful ministrilor de Finante din zona euro, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, intr-un interviu pentru o publicatie germana. Oficialul european a explicat ca acum Grecia trebuie sa vanda din activele statului intr-un mod similar cu cel pe care il avea Germania de Est dupa caderea comunismului. citeste mai departe »
Cetatenii romani sunt informati de Ministerul Afacerilor Externe in legatura cu unele interdictii aparute in traficul rutier din Bulgaria. citeste mai departe »
Rusia a interzis joi toate importurile legume proaspete provedite din tarile Uniunii Europene, din cauza epidemiei provocate de bacteria E.coli. citeste mai departe »