"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Două milioane şi jumătate de credincioşi au încheiat ieri pelerinajul la Mecca . Musulmanii sunt multumiţi că ritualurile au decurs, de această dată, fără nici un incident tragic. Pelerinajul a început săptămîna trecută, însă credincioşii au sosit în Arabia Saudită, cu mult timp înainte. Pe toată durata pelerinajului, musulmanii din toate colţurile lumii au fost mai numeroşi decît locuitorii oraşului Mecca. Mulţi dintre străini s-au instalat în corturi sau sub cerul liber. Un sacrificiu neînsemnat pentru credincioşii care vor cu orice preţ să vadă, măcar o dată în viaţă, cetatea sfîntă a Islamului. Primul popas a avut loc la Mina, unde s-au desfăşurat şi primele ceremonii.
Vineri, oamenii au urcat pe muntele Arafat şi s-au rugat la locul în care profetul Mahomed a ţinut ultima sa predică, în anul 632. Mulţimea s-a întors apoi în cetatea Mina pentru ritualul lapidării. Credincioşii au aruncat cu pietre în trei stîlpi, consideraţi simbolic stîlpii diavolului. Sambătă seara, pelerinii au plecat spre marea moschee din Mecca, unde ritualurile religioase au continuat. În fiecare an, pelerinajul cunoscut sub numele de Hajj se încheie cu sărbătoarea sacrificiului - Eid al Ada. Aceasta marchează ziua în care Avram a vrut să-şi scrifice fiul de dragul lui Dumnezeu. Credincioşii sărbătoresc printr-un festival care durează de trei zile.
Întregul pelerinaj s-a defăşurat pe fondul unor măsuri de securitate dreconice. Nu mai puţin de 50 de mii de poliţişti şi au fost mobilizaţi pentru a asigura buna desfăşurare a ceremoniilor şi pentru a preveni eventuale atacuri teroriste . De asemenea, autorităţile au luat măsuri pentru evitarea incidentelor. Locul de pelerinaj a fost renovat, pentru a deveni mai puţin periculos. Autorităţile au cheltuit peste un miliard de dolari, cu această operaţiune. În anii trecuţi, mii de persoane au murit călcate în picioare, în timpul unor busculade produse la Mecca.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
"Suveranitatea Greciei va fi masiv limitata", a spus seful ministrilor de Finante din zona euro, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, intr-un interviu pentru o publicatie germana. Oficialul european a explicat ca acum Grecia trebuie sa vanda din activele statului intr-un mod similar cu cel pe care il avea Germania de Est dupa caderea comunismului. citeste mai departe »
Cetatenii romani sunt informati de Ministerul Afacerilor Externe in legatura cu unele interdictii aparute in traficul rutier din Bulgaria. citeste mai departe »
Rusia a interzis joi toate importurile legume proaspete provedite din tarile Uniunii Europene, din cauza epidemiei provocate de bacteria E.coli. citeste mai departe »