Principalul lucru pe care paradisurile fiscale il ofera companiilor straine este discretia. Dependenta lor de capitalul strain i-a facut pe critici sa le considere vinovate de tolerarea crimei si fraudei. Dictatori precum filipinezul Ferdinand Marcos si indonezianul Mohammed Suharto, finantatorii atentatelor de la 11 septembrie 2001, au numele legate de paradisurile fiscale. Copiii Imperiului Britanic Majoritatea celor 33 de paradisuri fiscale sint mici teritorii, foste sau actuale protectorate britanice. Ele au avantajul mostenirii sistemului legal si institutiilor britanice, al cunoasterii limbii engleze si al legaturilor cu Londra, nu de mult principalul centru financiar mondial. In perioada decolonizarii, evolutia lor catre actualele paradisuri a fost sprijinita de Marea Britanie, deoarece aceasta scutea Londra de ajutoarele financiare pe care trebuia sa le trimita in colonii si protectorate. Astfel, Barbados si Mauritius au ajuns sa nu mai depinda de plantatiile de trestie de zahar, devenind, de jure, paradisuri fiscale in 1970, respectiv 1992, la scurt timp dupa obtinerea independentei. Rasfatatii Internetului „Serviciile financiare constau, in principiu, in gestionarea informatiilor. E o chestiune de zero si unu, precum in informatica“, comenteaza Urs Rohner, manager al Credit Suisse , impactul revolutiei informatice asupra paradisurilor fiscale. Conform unui studiu al Organizatiei Economice pentru Cooperare si Dezvoltare, in acest moment exista 33 de paradisuri fiscale care detin intre 5 si 7.000 de miliarde de dolari si gestioneaza 8% din capitalul mondial, de 5 ori mai mult decit acum 20 de ani. In aceste conditii, insulele bermude au devenit cea mai bogata tara din lume, cu un PIB pe cap de locuitor de 70.000 de dolari, fata de 43.000 de dolari in SUA. Un „hot” onorabil „Paradisurile fiscale au declarat razboi contribuabililor americani“, considera senatorul american Carl Levin, aratind ca SUA pierd anual 70 de miliarde de dolari din taxele pe care companiile americane inregistrate in aceste paradisuri ar trebui sa le cedeze fiscului SUA. Autoritatile canadiene sint ingrijorate de cele 88 de miliarde de dolari investiti de firmele nationale in paradisurile fiscale, ceea ce reprezinta a cincea parte din investitiile straine directe ale Canadei. O atitudine similara este adoptata si de statele europene, care se tem ca lipsa contributiilor fiscale ale marilor companii le va impiedica sa intretina o populatie aflata in curs de imbatrinire. La aceasta se adauga efectele secundare ale globalizarii finantelor, precum evaziunea fiscala, spalarea banilor si finantarea terorismului. Banul nu e ochiul dracului „Chiar daca paradisurile fiscale ar disparea, ceva similar ar aparea imediat in locul lor“, arata, pentru „The Economist“, Mihir Desai, de la Harvard Business School , explicind ca ele reprezinta un produs inevitabil al globalizarii. Totodata, economistii considera ca existenta paradisurilor fiscale fereste guvernele marilor state de pericolul unui imens surplus financiar. Investitorii sustin ca, in competitia economica globala, incluzind state cu regimuri fiscale diverse, reducerea taxelor a devenit o cheie a sucesului marilor firme, iar paradisurile fiscale sint cea mai simpla solutie legala. In apararea lor, micile „paradisuri“ arata ca aplica reguli stricte impotriva spalarii banilor si verifica firmele ce doresc sa apeleze la serviciile lor, astfel incit sa nu foloseasca, spre exemplu, munca minorilor si sa respecte legislatia internationala.