"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Cel putin 18 palestinieni, intre care patru femei si copii, au fost ucisi, iar alti 40 au fost raniti ieri, in timpul bombardamentelor israeliene asupra orasului Beit Hanoun, din nordul Fasiei Gaza, relateaza AFP. Potrivit purtatorului de cuvant al Ministerului Sanatatii, printre victime se numara 11 membri ai aceleiasi familii care se aflau in casa, dormind, in momentul in care obuzele de artilerie le-au lovit locuinta. Un alt membru al familiei, Ibrahim Assamna, a scapat de bombardament ca prin urechile acului.
"Ma intorceam de la serviciu. Eram foarte aproape de casa cand a cazut primul obuz, dar am crezut ca este un tir de artilerie obisnuit, ca cele din ultimele zile. Apoi am auzit alte cinci explozii. Am vazut apoi lucruri greu de descris. Era o mare de sange. A fost un masacru!", a spus acesta. Barbatul s-a aratat revoltat de faptul ca nici macar nu a putut transporta ranitii la spital, pentru ca masinile au fost distruse de bombardament, iar echipele de salvare au ajuns abia dupa o jumatate de ora.
autoritatea nationala palestiniana a decretat trei zile de doliu national in teritoriile palestiniene, iar presedintele Mahmoud Abbas a condamnat lipsa de reactii pe plan international dupa o saptamana in care atacurile armatei israeliene nu au contenit.
"Condamnam tacerea internationala si pe cei care incearca sa justifice actiunile Israelului", a afirmat acesta, facand aluzie la Statele Unite, care au invocat saptamana trecuta dreptul Israelului de a se autoapara.
(continuarea in Evenimentul Zilei )
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
"Suveranitatea Greciei va fi masiv limitata", a spus seful ministrilor de Finante din zona euro, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, intr-un interviu pentru o publicatie germana. Oficialul european a explicat ca acum Grecia trebuie sa vanda din activele statului intr-un mod similar cu cel pe care il avea Germania de Est dupa caderea comunismului. citeste mai departe »
Cetatenii romani sunt informati de Ministerul Afacerilor Externe in legatura cu unele interdictii aparute in traficul rutier din Bulgaria. citeste mai departe »
Rusia a interzis joi toate importurile legume proaspete provedite din tarile Uniunii Europene, din cauza epidemiei provocate de bacteria E.coli. citeste mai departe »