"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Dintre toate momentele neplacute prin care a trecut printesa Diana din cauza atentiei presei, probabil cel mai jenant a fost legat de un comentariu cum ca ar fi fost prea grasa, a declarat fiul ei, printul William , intr-un interviu difuzat luni de postul american NBC si citat de Rompres. “Cineva a spus ca avea celulita sau ceva de genul asta. Ca o femeie aflata in centrul atentiei, s-a straduit atat de mult si a fost atat de stralucitoare, intotdeauna in sala de gimnastica”, a declarat printul.
“Imi inchipui ca pentru orice femeie este revoltator ca acesti oameni sa stea la birou si comenteze astfel de lucruri. Au fost momente cand a trebuit sa o inveselim si sa-i spunem ca este cea mai tare”, a mai spus William. Interviul acordat de printul William, 24 de ani, si fratele sau, printul Harry , 22 de ani, a fost realizat luna trecuta la Londra, iar fragmente din el au fost difuzate luni dimineata. William si Harry vor sa organizeze la 1 iulie, ziua in care printesa Diana ar fi implinit 46 de ani, un mare concert pe stadionul Wembley (nord-vestul Londrei) pentru a marca zece ani de la moartea printesei.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
"Suveranitatea Greciei va fi masiv limitata", a spus seful ministrilor de Finante din zona euro, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, intr-un interviu pentru o publicatie germana. Oficialul european a explicat ca acum Grecia trebuie sa vanda din activele statului intr-un mod similar cu cel pe care il avea Germania de Est dupa caderea comunismului. citeste mai departe »
Cetatenii romani sunt informati de Ministerul Afacerilor Externe in legatura cu unele interdictii aparute in traficul rutier din Bulgaria. citeste mai departe »
Rusia a interzis joi toate importurile legume proaspete provedite din tarile Uniunii Europene, din cauza epidemiei provocate de bacteria E.coli. citeste mai departe »