"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Presedintele afgan, Hamid Karzai a plecat duminica dimineata spre Statele Unite, unde se va intalni cu omologul sau american. Principalul subiect de discutie va fi lupta impotriva talibanilor si eforturile de eliberare a ostaticilor sud-coreeni. In acest timp, mii de credinciosi se roaga astazi la Seul pentru viata celor 21 de evanghelisti, luati ostatici in Afganistan, la data de 19 iulie.
Presedintele afgan Hamid Karzai se va intalni cu presedintele George Bush , la resedinta sa de la Camp David, din Maryland. Dicutiile se vor axa, in principal, pe criza ostaticilor sud-coreeni din Afganistan. Pentru George Bush, implicat in urma cu 6 ani, in lupta contra talibanilor, subiectul este foarte delicat. La fel si pentru liderul afgan, care a promis Washingtonului sa nu mai elibereze talibanii detinuti in inchisori , in schimbul ostaticilor straini.
Pe de alta parte, mii de credinciosi sud-coreeni se roaga astazi la o biserica din capitala Seul pentru salvarea conationalilor. Soarta celor 21 de ostatici, rapiti de talibani in urma cu aproape 3 saptamani este incerta. Toate ultimatum -urile talibanilor catre autoritati au expirat, iar in prezent cele doua tabere poarta negocieri secrete. Pana acum 2 dintre sud-coreeni au fost ucisi.
Afla care sunt cele mai importante stiri ale zilei intr-una dintre cele mai bune selectii de informatii. Aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale al Acasa.ro
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
"Suveranitatea Greciei va fi masiv limitata", a spus seful ministrilor de Finante din zona euro, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, intr-un interviu pentru o publicatie germana. Oficialul european a explicat ca acum Grecia trebuie sa vanda din activele statului intr-un mod similar cu cel pe care il avea Germania de Est dupa caderea comunismului. citeste mai departe »
Cetatenii romani sunt informati de Ministerul Afacerilor Externe in legatura cu unele interdictii aparute in traficul rutier din Bulgaria. citeste mai departe »
Rusia a interzis joi toate importurile legume proaspete provedite din tarile Uniunii Europene, din cauza epidemiei provocate de bacteria E.coli. citeste mai departe »