De la sfarşitul Războiului Rece încoace, Franţa şi-a pierdut progresiv locul şi influenţa în Africa. Firmele franceze sunt acum la concurenţă cu cele chineze şi americane, iar autoritatea Parisului în Africa francofonă e tot mai contestată. Preşedintele Laurent Gbagbo, din Cote d' Ivoire, a devenit purtătorul de cuvant al noilor elite, care nu privesc cu ochi buni Franţa, iar în Togo şi Ciad, opoziţia denunţă înţelegerea între Paris şi regimurile autoritare. Deşi adoptă cel mai dur ton din Europa cand contestă războaiele duse în interes economic, cum e cel al Statelor Unite în Irak, Parisul încearcă să-şi impună propriile interese în fostele colonii africane. Recurgand, e drept, mai puţin la intervenţii militare şi mai mult la armele propagandistice. Dar cum vorbele nu ţin loc de fapte, africanii, dezamăgiţi că Franţa, care le-a promis drepturi şi dezvoltare, nu s-a ţinut de cuvant, se întorc spre SUA sau China. Numărul celor care spun că Franţa îi sacrifică în profitul propriilor interese a crescut. Cauzele acestei percepţii sunt diverse. Africanii nu mai sunt doriţi în Hexagon Pe primul loc este politica restrictivă, adoptată de statul francez, începand din anii ‘90, privind migraţia. Cozile interminabile din faţa consulatelor franceze şi legile adoptate în 1993, ce obligă studenţii africani să semneze un angajament că vor părăsi teritoriul francez imediat după obţinerea diplomelor de studii, sunt umilitoare. Recentele măsuri introduse de ministrul de interne, Nicholas Sarkozy , întăresc acest sentiment de discriminare. Pe timpul şederii lor pe teritoriul francez, tinerii africani au sentimentul de paria. În comparaţie cu aceştia, colegii lor care studiază în SUA sau Canada se bucură de alt tratament. Relaţia specială cu Parisul dispare Tinerii născuţi în timpul sau după ce statele africane francofone şi-au dobandit independenţa nu mai sunt motivaţi să întreţină legătura cu Parisul. Din ce în ce mai influenţate de globalizare , elitele africane au început să prefere SUA în locul Franţei şi sunt tot mai atrase de lumea anglo-saxonă, observă "Le monde diplomatique". În plus, Franţa are reputaţia că şi-a făcut jocurile, susţinand regimuri dictatoriale în spaţiul francofon african, cum s-a întamplat cu defuncţii Jean Bedel Bokassa, în Rep. Centrafricană, Joseph Mobutu, în Rep. Congo fostă Zair, sau Gnassingbe Eyadema, în Togo. Parisul s-a opus deciziei Uniunii Europene de a introduce sancţiuni împotriva statului Togo, în 1993. Interesele economice ale marilor companii franceze explică această toleranţă. Lovitura de stat din 3 august 2005, din Mauritania, a colonelului Elyould Mohamed Vall, pentru a pune capăt dictaturii preşedintelui Maaouiya Ouldtaya, constituie un semnal adresat Franţei că democratizarea continentului se va face cu sau fără ea. Opoziţia africană caută sprijin în SUA După ce Franţa şi-a diminuat consistent bugetul de susţinere economică a continentului negru, nici populaţiile locale nu mai sunt dispuse să lase în seama francezilor exploatarea resurselor, fără să obţină ele însele aventaje, constată publicaţia citată. Gabon, Congo, Camerun, Ciad, ţări bogate în petrol şi lemn, s-au reorientat spre alţi parteneri economici din China, SUA şi Japonia. În toamna lui 2004, manifestanţii din Abidjan fluturau pancarte pe care scria "Chirac, Go Home!" şi "Bush Welcome!". SUA şi Marea Britanie caştigă teren prin strategii concrete, care au la bază interese economice reciproce cu statele africane. Pană nu demult, firmele franceze erau foarte bine implantate în Africa francofonă şi controlau mai mult de jumătate din piaţa Gabonului, Cote d Ivoire, Camerun sau Senegal. Gabonul asigura mai mult de jumătate din petrolul pe care îl extrăgea Grupul Elf. Locul companiilor franceze care s-au retras de pe piaţa africană a fost ocupat de multinaţionale din Europa, SUA, Asia, India şi China. Lege împotriva mercenariatului În multe state africane, loviturile de stat sunt încă la ordinea zilei. A devenit o "afacere înfloritoare" recrutarea de mercenari, uneori chiar din randul foştilor membri ai "Legiunii străine", care să execute astfel de operaţiuni. Confruntandu-se cu tot mai multe reproşuri din partea comunităţii internaţionale, dar şi a statelor africane, în aprilie 2003, parlamentul francez a adoptat o lege care interzice mercenariatul. Cei prinşi că recrutează sau se înrolează în astfel de operaţiuni riscă cinci ani de puşcărie şi o amendă de euro . În aceste condiţii, foştii legionari s-au angajat la firme private de pază şi securitate anglo-saxone, multe dintre acestea funcţionand în Irak, scrie "Le Monde Diplomatique".