„Angoasa de abandon“ si „dependenta sexuala“ sint doar doua dintre problemele femeii fatale de la finele anilor ’50. Ultimii doi ani de viata ai lui Marilyn Monroe si relatia misterioasa cu psihoterapeutul ei sint povestite in romanul „Marilyn pe divan “, semnat de psihanalistul francez Michel Schneider. Tradus recent la Editura Trei, romanul este „o fictiune in care totul este adevarat“, declara autorul intr-un interviu pentru revista „Lire“. Situatiile si personajele sale sint, intr-adevar, reale, iar replicile se bazeaza pe interviurile date de actrita si pe observatiile scrise de ultimul ei psihoterapeut. „Totul a pornit in momentul in care postul tv Arte mi-a cerut sa scriu un scenariu pentru un documentar de o ora despre psihanaliza si film“, marturiseste autorul pentru „Lire“. A fost o buna ocazie pentru a redescoperi epoca in care psihologii erau scenaristi, manageri si prieteni la catarama cu starurile de la Hollywood. „Intre 1945 si 1965, Hollywoodul a produs un numar incredibil de filme care reprezinta explicit cura psihanalitica. Uneori apare un psiholog ce rezolva toate problemele, alteori apare un terapeut ticnit, asa cum va fi mai tirziu criminalul in serie Hannibal Lecter“, afirma Schneider. „Marilyn avea o sexualitate adictiva. Era la fel ca dependenta de droguri, alcool si medicamente. Stim din relatari publice ca se intimpla destul de des sa-si puna o peruca, sa iasa in strada si sa agate barbati pentru cite o partida de sex“, explica psihanalistul-romanicer. De altfel, el invoca de-a lungul mai multor pagini neincrederea in sine a divei anilor ’50, vorbind in roman despre „un fel de neorinduiala in imaginile despre sine insasi“. Cunoscuta fotografie cu rochia umflata de vint care a lansat filmul „Sapte ani de casnicie“ nu este decit o imagine de fatada, proiectata pentru a apara realitatea insuportabila a unei femei traumatizate de copilaria nefericita si dominate de sentimentul neputintei. „As vrea sa va scap de angoasa de abandon sau, cel putin, sa o pot stapani“, se adreseaza terapeutul catre Monroe intr-o replica din roman. In comparatie cu fictiunile anterioare, „Marilyn pe divan“ nu vrea sa lamureasca moartea misterioasa a divei, cauzata de un „cocktail“ de Nembutal cu cloral hidratat, ingurgitat de Monroe fara sa-si dea seama de efectul letal, crede autorul. Dar nici nu doreste sa dezlege enigma implicarii familiei Kennedy in „curatarea“ urmelor si documentelor compromitatoare ramase dupa „sinuciderea“ vedetei. Intriga romanului consta mai degraba in relatia ambigua si neprofesionala dintre psihanalistul Ralph Greenson si pacienta sa, Marilyn Monroe. „Greenson si-a facut studiile la Viena alaturi de Freud, dupa care, odata ajuns la Hollywood, s-a specializat in actori. Pacientii sai se numeau Vincente Minelli, Tony Curtis , Vivien Leigh , Frank Sinatra si… Marilyn Monroe“, povesteste Schneider. Relatia terapeut-pacient repovestita in roman a luat forme „neortodoxe“ pentru canonul psihanalistilor. Monroe si Greenson, ultimul ei terapeut, se vedeau in ultima perioada zi de zi, vedeta lua masa cu familia terapeutului, iar acesta ajunsese sa negocieze cu producatorii scenele in care urma sa joace pacienta sa. Nimic din neutralitatea si raceala afectiva cerute unui psihanalist. „Fata de cura psihanalitica clasica, cura practicata de Ralph Greenson cu Marilyn Monroe contine modificari importante. Aceste modificari au fost impuse de extrema fragilitate psihica a pacientei, accentul pus de Greenson cazind pe incercarea de a-i oferi experiente noi, ce i-au lipsit in familia de origine: afectiune, siguranta, recunoastere“, explica pentru Cotidianul psihanalistul Vasile Dem. Zamfirescu, director general al Editurii Trei.