"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Milioane de locuri de munca din toata lumea ar putea disparea din cauza incalzirii globale, dar, in acelasi timp, eforturile de a micsora efectele fenomenului ar putea sa creeze noi angajari, au declarat oficiali ai Natiunilor Unite, citati de Reuters. Locurile de munca nu vor fi create insa in acelasi timp si in acelasi loc cu cele pierdute. Directorii agentiilor de mediu din cadrul Natiunilor Unite au spus, luni, in cadrul unei intalniri cu diplomatii, ca incalzirea globala ar putea desfiinta pescuitul si turismul si ar putea provoca pierderea locurilor de munca din cauza relocarii celor afectati.
Vestea buna este totusi ca, in domeniul tehnologiei de mediu, pe masura ce toate statele vor face eforturi pentru a evita efectele dezastruoase induse de schimbarile climatice, vor fi create noi locuri de munca ce vor echilibra piata fortei de munca . Matthew Farrow, reprezentantul Confederatiei britanice a Industriei, a declarat ca, potrivit unui sondaj recent, cel putin 70% din companii vor fi afectate de schimbarile climatice.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
"Suveranitatea Greciei va fi masiv limitata", a spus seful ministrilor de Finante din zona euro, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, intr-un interviu pentru o publicatie germana. Oficialul european a explicat ca acum Grecia trebuie sa vanda din activele statului intr-un mod similar cu cel pe care il avea Germania de Est dupa caderea comunismului. citeste mai departe »
Cetatenii romani sunt informati de Ministerul Afacerilor Externe in legatura cu unele interdictii aparute in traficul rutier din Bulgaria. citeste mai departe »
Rusia a interzis joi toate importurile legume proaspete provedite din tarile Uniunii Europene, din cauza epidemiei provocate de bacteria E.coli. citeste mai departe »