"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
În încercarea de a-şi schimba echipa de management, dar şi cultura operaţională, producătorul de îmbrăcăminte Benetton şi-a numit un nou director executiv din afara companiei. Gerolamo Caccia Dominioni, care este în prezent vicepreşedinte şi director financiar la Warner Music International, va începe lucrul la Benetton în iunie, anul acesta. Potrivit comunicatului companiei italiene, calităţile care îl califică pe Dominioni pentru postul de director executiv sunt experienţa sa internaţională şi cea din domeniul divertismentului. Benetton, o afacere de familie începută în anii ’60, este acum controlată de membrii săi în proporţie de două treimi. Astfel, numirea noului director face parte din "procesul de separare a rolurilor de acţionari de cele de management".
De cateva luni bune, producătorul italian de haine se află într-un amplu proces de schimbare. Luciano Benetton, cel mai mare dintre cei patru fraţi care au fondat compania, predă acum ştafeta fiului său, Alessandro, care ocupă funcţia de vicepreşedinte. Alessandro Benetton a afirmat zilele trecute, într-un interviu din "Financial Times", că vrea să revoluţioneze compania de sus pană jos, insinuand că Benetton, care operează în 120 de ţări, duce lipsă de management profesionist.
Rivalii săi, precum Hennes & Mauritz din Suedia şi euro .
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
"Suveranitatea Greciei va fi masiv limitata", a spus seful ministrilor de Finante din zona euro, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, intr-un interviu pentru o publicatie germana. Oficialul european a explicat ca acum Grecia trebuie sa vanda din activele statului intr-un mod similar cu cel pe care il avea Germania de Est dupa caderea comunismului. citeste mai departe »
Cetatenii romani sunt informati de Ministerul Afacerilor Externe in legatura cu unele interdictii aparute in traficul rutier din Bulgaria. citeste mai departe »
Rusia a interzis joi toate importurile legume proaspete provedite din tarile Uniunii Europene, din cauza epidemiei provocate de bacteria E.coli. citeste mai departe »