"Si totusi creste...", constata candid presa franceza ascensiunea-surpriza in sondaje a centristului Francois Bayrou. Pornit initial de la un procent cu o singura cifra, Bayrou a ajuns in cateva saptamani sa depaseasca mai multe praguri psihologice. Pe cel de 20% in sondaje, ceea ce il transforma intr-o figura eligibila pentru Palatul Elysee , dar si pe cel de a o ajunge din urma pe charismatica socialista Segolene Royal, devenind intr-un final un rival real. Si ascensiunea este departe de a se fi oprit, ceea ce ingrijoreaza atat dreapta, cat si stanga franceza. Obisnuiti de atatia ani ca electoratul din Hexagon sa aleaga fie un socialist, fie un reprezentant al UMP-ului de dreapta, liderii politici au ramas uluiti de preferintele francezilor pentru un moderat de centru. Care a ajuns aici printre altele pentru ca a promis sa sparga "zidul de sticla" ce separa stanga si dreapta. Facand un calcul simplu in debutul campaniei electorale, rezulta ca mai multe milioane dintre francezi sunt inca nehotarati. Sau mai degraba neconvinsi - atat de discursul candidatului dreptei - Nicolas Sarkozy -, cat si de cel al socialistei Royal. Pentru a-i castiga de partea lor pe nehotarati, atat Sarkozy, cat si Royal au incercat sa-si depaseasca "conditia" si sa atraga electorat din partea opusa a spectrului politic ce ii reprezinta. Asa a aparut ceea ce presa franceza a numit "clivajul stanga-dreapta". S-a ajuns la situatia in care liderul UMP sa fie acuzat de discurs stangist, pigmentat de expresii controversate precum faimoasa referire la "scursurile" din suburbii, in timp ce candidata socialista sa aiba tuse de dreapta, mult prea liberale pentru gustul electoratului socialist. Dupa cum arata sondajele, francezii sunt deja satui de o lume politica bipolara cu prea multe declaratii radicale, dar nici o masura concreta. Rezultatul - acestia se orienteaza in masa spre Francois Bayrou, cu un discurs mult mai echilibrat, mai moderat. Un discurs simplu si concret - o amenintare reala pentru cei care doresc pastrarea statu-quoului. Si stupoare... chiar si unii dintre membrii Partidului Socialist au urmat trendul si si-au oferit sprijinul in electorale centristului. Nu neaparat gratuit, ci sub promisiunea ca, odata ajuns la Palatul Elysee el sa puna in fruntea guvernului un premier socialist. Au existat chiar speculatii ca si adeptii presedintelui Chirac, nemultumiti de candidatul Nicolas Sarkozy, ar putea sa-si dea votul lui Bayrou. Bayrou este o alegere contra naturii, au sarit ambele tabere, francezii trebuie "lasati" sa discearna in mod traditional, intre socialisti si UMP. Si totusi... Hexagonul este in mare parte de acord cu "oranjul" Bayrou (culoarea partidului pe care il conduce, UDF). Mai ales pentru ca dincolo de discursuri si promisiuni, renumele lui Bayrou si cel al UDF nu sunt inca afectate de scandaluri politice si personale, asa cum se intampla cu Sarkozy si Royal. In plus, Bayrou a facut mai multe miscari inteligente de-a lungul anilor - desi partener de coalitie al UMP-ului lui Sarkozy si Chirac, Bayrou a refuzat de pilda sa participe la formarea ultimului cabinet si sa-i acorde votul de incredere in Parlament, comportandu-se ca un partid cu adevarat "liber de interese". Si, in ultima instanta, alegerea lui Bayrou ca presedinte al Republicii nu ar fi nici prima si nici ultima miscare neasteptata pe care ar face-o francezii, avand in vedere ce s-a intamplat la referendumul privind Constitutia europeana.