"Barbatii in negru" revin pe marile ecrane. In "Men In Black 3", agentii J(Will Smith) si K (Tommy Lee Jones) se intorc in timp. Mergi sa vezi filmul din 25 mai si inscrie-te la concurs. Poti castiga.
Pasagerii trenurilor din Austria călătoresc din ce în ce mai des cu vagoane de împrumut, din Romania. Pentru că nu a mai cumpărat trenuri noi din anii '80 şi pentru că tot mai mulţi austrieci vor să călătorească cu trenul, Societatea de Transport Feroviar din Austria (OEBB) a fost nevoită să închirieze vagoane de tren din Romana, Polonia şi Ungaria. OEBB a pus deja la dispoziţia călătorilor vagoane romaneşti în zilele de Crăciun şi intenţionează să o facă şi de Paşte, cand numărul pasagerilor va creşte din nou, a declarat o purtătoare de cuvant a Societăţii de Transport.
De obicei sunt închiriate vagoane din Germania, Elveţia sau Italia, însă, potrivit reprezentantei OEBB, şi cele romaneşti şi poloneze au un standard de calitate comparabil cu cel din Austria. "Important este ca pasagerii să nu fie nevoiţi să stea în picioare în tren, mai ales în cazul unui drum lung", a declarat ea pentru "Die Presse". În 2006, numărul de călători a crescut cu 10 milioane, faţă de anul precedent, ajungand la cifra de 440 de milioane de călători.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi si importante stiri ale zilei, aboneaza-te la
Newsletterul sectiunii STIRI
"Suveranitatea Greciei va fi masiv limitata", a spus seful ministrilor de Finante din zona euro, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, intr-un interviu pentru o publicatie germana. Oficialul european a explicat ca acum Grecia trebuie sa vanda din activele statului intr-un mod similar cu cel pe care il avea Germania de Est dupa caderea comunismului. citeste mai departe »
Cetatenii romani sunt informati de Ministerul Afacerilor Externe in legatura cu unele interdictii aparute in traficul rutier din Bulgaria. citeste mai departe »
Rusia a interzis joi toate importurile legume proaspete provedite din tarile Uniunii Europene, din cauza epidemiei provocate de bacteria E.coli. citeste mai departe »