Cariera

#salariu #angajat #salariu minim brut #salariu minim pe economie 2009

Noul an a adus pe piata muncii salarii minime mai mari si program de guvernare nou

Inceputul anului a adus schimbari pe piata muncii. O noua modalitate de acordare a indemnizatiei pentru mame, schimbari in grilele de salarizare, un nou nivel al salariului minim brut la nivel national, salariu minim brut mai mare si pentru absolventii de studii superioare - acestea sunt masurile legate de salarizare care au intrat in vigoare odata cu 1 ianuarie 2009.

Despre 2008 se poate spune ca a fost marcat de schimbari in viata politica, datorita instalarii noului gurvern, rezultat in urma alegerilor parlamentare care au avut loc la sfarsitul lunii noiembrie, dar si de schimbari la nivelul pietei muncii. Astfel, in toamna, in urma protestelor sindicatelor, fosta guvernare a decis majorari salariale , considerate la acea vreme drept masuri electorale.

Cat este noul salariu minim brut pentru diferitele categorii de salariati

In urma negocierilor dintre guvern si sindicate, de la 1 ianuarie 2009, salariul minim brut lunar al angajatilor romani a crescut pentru toate categoriile de salariati, in functie de incadrare si de locul de munca. Salariul minim pe economie a ajuns la valoarea de 600 de lei, iar salariatii cu studii superioare au acum un venit minim brut de 1.200 de lei. Inaintea majorarii, angajatii cu studii superioare aveau un salariu minim de 1.080 de lei, iar salariul minim brut pe economie era de 540 de lei.

In aceste conditii muncitorii necalificati vor avea din luna ianuarie un salariu minim brut lunar de 600 de lei, muncitorii absolventi de scoli profesionale si cei cu studii liceale vor castiga minimum 720 de lei, absolventii de scoli postliceale vor primi cel putin 750 de lei, absolventii de studii superioare de scurta durata vor avea un salariu minim brut de 900 de lei in timp ce salariatii cu studii superioare de lunga durata vor primi peste 1200 de lei noi.

Legea prevede ca salariul minim este garantat pentru un program complet de lucru de 170 de ore in medie pe luna. In plus, pentru calculul salariului minim pentru fiecare categorie de salariati se tine cont de un coeficient la salariul minim brut pe economie corelat cu nivelul de pregatire al angajatului. De exemplu, in cazul angajatilor cu studii superioare coeficientul minim de salarizare este 2, ceea ce s-ar traduce prin faptul ca salariul minim al unui absolvent de facultate va fi dublul celui minim brut pe economie.

Potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS), cele mai mari cresteri salariale pentru anul trecut s-au inregistrat in sanatate, IT si invatamant. Astfel, salariile din sanatate si asistenta sociala au ajuns in octombrie 2008 la 1.387 de lei (adica aproximativ 370 euro), cele din informatica si cercetare-dezvoltare au trecut de 640 de euro, in timp ce in invatamant salariile au ajuns la 1.557 de lei (416 euro).

Ce spune programul de guvernare al Guvernului Boc referitor la piata muncii

Insa nu toate promisiunile din perioada dinaintea alegerilor au fost puse in aplicare. Masura aducerii salariului minim brut la valoarea de 500 euro a fost scoasa din programul final de guvernare al democrat-liberalilor si social-democratilor. Acestia au mai modificat si masura cresterii salariului mediu brut nominal pe economie, valoarea initiala de 60% stabilita pentru 2012 fiind inlocuita cu o valoare cu 5 procente mai mica.

Noul program de guvernare cuprinde, referitor la piata muncii, cateva directii avute in vedere de noua guvernare. Conform Mediafax, desi din programul final a fost scoasa prevederea referitoare la echilibrarea pietei muncii si reducerea deficitelor sectoriale de forta de munca, la capitolul "Piata muncii" au fost adaugate doua prevederi referitoare la verificarea pachetului de legi privind sindicatele, patronatele, negocierile colective, conflictele de munca si la revitalizarea dialogului social, inclusiv prin participarea companiilor multinationale”.

In plus, la capitolul "Asigurari sociale" a fost modificat obiectivul referitor la asigurarea sustenabilitatii financiare a sistemului public de pensii, in sensul in care programul final prevede "asigurarea sustenabilitatii financiare a sistemului public de pensii pe baza principiilor contributivitatii si solidaritatii sociale", in timp ce proiectul initial stabilea "asigurarea sustenabilitatii financiare a sistemului public de pensii in conditiile mentinerii valorii punctului de pensie la 45 la suta din salariul mediu brut pe economie".

La capitolul directii de actiune, documentul prevede "atingerea unei tinte de 45 la suta din salariul mediu brut pe economie a punctului de pensie" si precizari referitoare la introducerea pensiei sociale minime garantate, in sensul ca aceasta ar trebui asigurata in vederea completarii pensiei pana la 350 de lei lunar pentru toti pensionarii cu cuantumul pensiei sub aceasta suma, finantata din bugetul de stat.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cariera

Top

Cauta-ti perechea