Cariera

Marcel Barbut isi reia functia de CEO la AdePlast

 

 

Din 1 martie, Marcel Barbut isi reia functia de CEO a producatorului de materiale de constructii AdePlast. "Dupa un an in care m-am ocupat cu gasirea de solutii de new business pentru AdePlast, cred ca suntem suficienti de stabili organic pentru a genera iarasi cresteri de doua cifre. Mai mult, in acest timp am reusit sa-mi sprijin cei trei baieti sa inteleaga si sa-si asume, la randul lor, roluri din ce in ce mai complexe in companie. 2015 mi-a oferit ocazia sa lucrez mai multe cu ei si sa-i ajut sa se formeze ca oameni de afaceri, independenti decizional, cu stiinta de a aduce plusvaloare brandului AdePlast", declara Marcel Barbut, CEO AdePlast.

Export de peste 4 milioane de euro

Un exemplu in acest sens este Alex Barbut (26 ani, cel mai mare dintre baieti) si echipa sa de agenti, care au reusit exporturi de peste 4 milioane de euro in 2015. in acelasi timp, se ocupa si de retailul autohton. "Evident ca nu poti invata de la o zi la alta tot acest ansamblu de operatiuni, dar dupa 2-3 ani petrecuti in companie, fiind co-partener in luarea deciziilor, iata ca reuseste sa duca in Vestul Europei materiale de constructii produse pe platformele de la Ploiesti sau Oradea", afirma Marcel Barbut.

Anul trecut a fost unul extrem de complicat pentru exportatorii romani, "insa noi am reusit sa exportam termosistem gratie increderii pe care au capatat-o partenerii nostri din Ungaria, Austria sau chiar Spania. Sa nu uitam insa de Moldova sau Bulgaria, tari unde AdePlast devine un jucator important", spune Alex Barbut.

Exporturile realizate de AdePlast depasesc 4 milioane de euro, sustinute de certificarile europene ETAG. Un mare plus pentru AdePlast este exportul catre Anglia, care a inceput abia in 2016, desi s-a lucrat la el in mare parte inca din 2015. "Pentru asta a trebuit sa solicitam chiar si deschiderea unui cont in lire sterline!", mai spune Alex Barbut.

Un alt castig pentru companie a fost ca anul trecut a reusit implementarea noului sistem informatic de management si gestiune. "Aceasta operatiune extrem de complicata pentru un business cu 9 fabrici, pe trei platforme, am reusit s-o fac impreuna cu Thomas Barbut (23 ani). El este un mare castig pentru AdePlast. imi este clar ca nu as fi putut sa duc la bun sfarsit un astfel de proiect fara o consiliere din partea lui. Din 2016, el este manager de proiecte integrate pentru AdePlast, o pozitie cheie, noua pentru noi, si extrem de utila", afirma Marcel Barbut.

1 milion de metri cubi de polistiren, dar cu marje sanatoase pentru business

"Acum imi propun sa fac din al doilea Marcel Barbut (20 ani), prezent in AdePlast, un CFO, aceasta fiind si disciplina in care se pregateste la facultate. Cresterea de doua cifre pentru 2016 este aproape o certitudine, dar este important sa ne pastram si chiar sa crestem cota de profit, acum ca suntem bine pozitionati in fruntea ierarhiei interne a producatorilor de termosistem, cu cei aproape 1 milion de metri cubi de polistiren vanduti in 2015. Anul acesta, vrem sa depasim milionul, dar in conditii de marje de profit sanatoase pentru business.

Vom forma un CEO din familie, asta imi este clar, iar in ce-l priveste pe fostul CEO, chimia dintre persoane nu are nimic in comun cu performanta!", declara Marcel Barbut, care isi reia pozitia de CEO de la 1 martie, dupa incheierea mandatului lui Bogdan Pirvu. Acesta a stat trei ani la conducerea diviziei de vopsele a AdePlast, iar in ultimul an ocupat pozitia de CEO al companiei.

 

In 2015, AdePlast a avut afaceri de 305,7 milioane de lei si un profit net de 13 milioane de lei.


AdePlast este cel mai important producator roman materiale de constructii cu trei platforme industriale situate in Oradea, Ploiesti si Roman.

 

Oradea – capacitatea anuala de productie a celor trei fabrici de aici este de 250.000 de tone adezivi si mortare uscate, 50.000 de tone de vopsea si tencuieli decorative si 700.000 metri cubi de polistiren expandat (EPS), avand si o capacitate de productie de polistiren grafitat in cobranding cu firma BASF.

 

Ploiesti – pe platforma industriala se afla o fabrica de adezivi si mortare uscate, cu o capacitate de 450.000 de tone, o fabrica de polistiren expandat (EPS) de 1.050.000 de metri cubi, o line de productie de polistiren grafitat de 150.000 de metri cubi. La acestea se adauga fabrica de vopsea, tencuieli decorative si lacuri si emailuri pe baza de apa, cu capacitate de 50.000 tone pe an si un laborator de cercetare.

 

Roman – zona industriala include o fabrica de adezivi si mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone si o linie de productie de polistiren expandat, cu o capacitate anuala de 700.000 de metri cubi.

 

Adeplast este producatorul de termosistem numarul 1 din Romania, avand toate materialele componente realizate in fabricile proprii.

 

Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cariera

Top

Cauta-ti perechea