Cariera

#demisie #loc de munca #job #angajat #angajator #sef

Este timpul sa iti dai demisia?

Datorita numeroaselor „victime” facute de criza financiara, toti angajatii se gandesc ce pot sa faca pentru a-si asigura postul. Cu toate ca acesta nu este cel mai bun moment pentru a-ti cauta un alt loc de munca, atunci cand lucrurile scapa de sub control, demisia pare sa fie singura solutie.

 

Jobul nepotrivit iti va aduce un val de frustrari care isi va pune amprenta nu doar asupra vietii tale profesionale, dar si asupra celei persoanle. Deciziile luate sunt impulsul unui moment nu sunt tocmai cea mai buna alegere. Cum iti dai seama insa daca ar trebui sa renunti si sa iti cauti un alt loc de munca? Iata cativa factori care te vor ajuta sa te decizi.

 

Compania ta are probleme

 

Multe companii au resimtit din plin efectele negative ale crizei financiare. In functie de domeniul fiecareia, unele au reusit sa se salveze, insa nu sunt putine firmele care au intrat in faliment. Daca simti ca si compania pentru care lucrezi este ca o nava care se scufunda, atunci incearca sa te situezi printre primii care se salveaza.

Nu astepta pana cand ramai fara serviciu, ci cauta alternative. O companie cu probleme financiare va aduce numai necazuri agajatilor; nu cred ca vrei sa lucrezi cateva luni si sa nu iti primesti salariul sau sa fii disponibilizat fara sa ai nicio perspectiva.

 

Nu te intelegi cu managerul

 

Seful tau are un impact major asupra succesului tau profesional. La urma urmei, acesta decide nivelul tau de implicare in anumite proiecte, nivelul de responsabilitate pe care il poti asuma si nu in ultimul rand, posibilitatea de fi promovat.

Daca va confruntati insa in mod constant, este posibil sa intampini o perioada de stagnare in cariera ta. Analizeaza situatia si observa daca este vorba doar despre mici detalii, daca seful tau este o fire incapatanata si de aceea accepta cu greu si alte sugestii sau daca pur si simplu nu te simpatizeaza, nu iti apreciaza munca si deci, nu are niciun motiv pentru a te pune in valoare.

 

Cariera ta nu se indreapta nicaieri

 

Poate ca te-ai saturat sa faci acelasi lucru de ani de zile sau poate consideri ca te-ai perfectioat si ai fi excelent intr-o alta pozitie in cadrul companiei pentru care lucrezi. Daca iti doresti sa evoluezi si simti ca inca nu ti-ai atins scopul final, este in interesul tau sa te afli intr-un mediu care promoveaza profesionalismul, talentul si dedicarea. Desi este tentant sa iti neglijezi aspiratiile profesionale atunci cand te simti confortabil la un anumit loc de munca, lasa comoditatea la o parte si nu pierde din vedere destinatia finala.

 

Nu te simti bine printre colegii de serviciu

 

Mediul de lucru joaca un rol important in performantele tale si in dispozitia de zi cu zi. Chiar daca ti-ai propus sa iti vezi de treaba si sa nu legi prietenii la locul de munca, este inevitabil sa nu socializezi cu cei din jur. Atunci cand te afli intr-un mediu vicios, unde barfa reprezinta principalul mijloc de comunicare, esti nedreptatit, colegii isi asuma merite pentru munca ta sau prefera sa iti saboteze eforturile, atunci ia in considerare si varianta schimbarii jobului. La urma urmee, iti petreci jumatate din zi la serviciu, de ce ar trebui sa stai printre niste oameni care nu iti sunt pe plac?


 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cariera

Top

Cauta-ti perechea