Cariera

#salariu #performante #marire de salariu #beneficii financiare

Cum poti obtine rapid o marire de salariu. Iata 5 sfaturi utile

Multe persoane se tem sa ceara o marire de salariu, mai ales in acest context economic dificil, multumindu-se pana la urma doar cu faptul ca au un loc de munca. Totusi, daca esti un angajat-model si ai incredere in performantele tale profesionale, nu ar trebui sa iti fie teama sa faci acest pas. Potrivit unui studiu realizat recent de site-ul de recrutare glassdoor.com, 43% din angajati se asteapta sa obtina o marire de salariu la inceput de an. Iata cateva sfaturi utile care te pot ajuta sa primesti rapid o majorare a salariului rapid.

1. Nu astepta evaluarea de sfarsit de an

In general, marile companii fac evaluari ale angajatilor la sfarsit de an. In acest timp, managerii analizeaza activitatea si performantele angajatilor si le compara intre ele. Daca vrei sa obtii o marire de salariu, ai grija sa fii proactiv pe tot parcursul anului, si nu pe ultima suta de metri.

2. Fa-ti singur/a o evaluare

Daca vrei sa stii daca esti platit cat trebuie, fa o cercetare pe internet si afla care sunt remuneratiile medii in acest domeniu de activitate. Astfel, vei putea sa faci o cerere pertinenta de marire de salariu si cu dovezi clare.

3. Dovedeste-ti valoarea

Daca doresti sa obtii o marire de salariu, trebuie mai intai de toate sa o justifici. Asadar, atunci cand te prezinti in fata sefului pentru a cere majorarea du-te cu rezultate concrete ale muncii tale. De exemplu, daca lucrezi in vanzari, arata-i cati clienti ai avut sau, daca lucrezi intr-un domeniu creativ, arata ce beneficii a adus talentul tau companiei.

4. Fii concis

Multi manageri nu dispun de prea mult timp, asadar, daca ai obtinut o intalnire cu seful tau, treci direct la subiect si spune-i ca vrei o marire de salariu sau o promovare. In acelasi timp in care vorbesti arata-i si performantele tale.

5. Ia in considerare si alte beneficii financiare

In anumite cazuri, companiile nu ofera mariri de salariu, ci ofera bonusuri sau prime, asa ca ia in considerare si aceste beneficii.


Sursa foto: msn.careerbuilder.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cariera

Top

Cauta-ti perechea