Se cauta manager pentru Castelul Peles din Sinaia. Ministerul Culturii organizeaza concurs pentru ocuparea acestui post, 15 mai fiind data limita de inscriere a dosarelor, potrivit site-ului institutiei.
Cei care vor sa ocupe postul de manager al acestei institutii culturale trebuie sa aiba fie cetatenie romana, fie cetatenia uneia dintre statele Uniunii Europene, trebuie sa aiba studii universitare absolvite cu diploma de licenta si vechime in specialitatea studiilor de minimum 5 ani. In plus, Ministerul pretinde de la candidatii pentru acest post si experienta de management de minimum 3 ani. Cei care vizeaza postul trebuie sa nu aiba niciun fel de condamnari penale si sa nu detina vreo functie de conducere la o alta institutie din Romania.
Muzeul National Peles din Sinaia este una dintre cele mai vizitate institutii muzeale din Romania, cu peste 250.000 de vizitatori in 2013.
Sursa foto: ro.wikipedia.org