Cariera

Interviul telefonic, intre provocarea unei voci si pregatire

Pregatire, charme, siguranta de sine, comunicare – acestea sunt principalele ingrediente ale unui interviu telefonic “de succes”, care te pot aduce ulterior fata in fata cu angajatorul pentru un interviu pe viu.

Interviul telefonic este o metoda de intervievare care a devenit din ce in ce mai familiara printre angajatori. Acestia o adopta din ce in ce mai mult folosind-o drept criteriu de selectie a posibililor candidati pentru un job. Astfel, in functie de cum decurge discutia in timpul acestui interviu, angajatorul decide daca il va chema pe respectivul candidat la un interviu fata in fata.

Acest tip de interviu poate fi o provocare importanta atat pentru candidat, pentru ca nu ii ofera acestuia cateva “arme” importante, pe care le are in cazul interviului clasic. Astfel, comunicarea nonverbala exista intr-o foarte mica masura iar comunicarea verbala, rapiditatea in reactii si gandire, dar si concentrarea devin factori determinanti in aprecierea candidatului.

Ca si in cazul interviului nemediat, exista cateva aspecte importante de care candidatul ar trebui sa tina cont. Astfel, si in acest caz sunt foarte importante pregatirea interviului, dar si atitudinea pe care o adopta intervievatul in timpul interviului, mai ales in ce priveste modul in care il percepe intervievatorul.

Pregatirea, importanta pentru interviul telefonic

Interviul telefonic este si el programat, astfel incat candidatul va sti cu exactitate ziua si ora, deci va avea timp sa se pregateasca: isi poate incarca telefonul pentru a nu avea surprize neplacute in timpul interviului, isi va putea pregati locul in care va sustine interviul, pentru a nu fi deranjat, isi va putea pregati hartie si instrumente de scris, dar si casti pentru telefon, pentru ca miscarea sa nu-i fie afectata. Recapitularea detaliilor despre firma intervievatoare poate fi de asemenea un punct important pentru interviul telefonic, in care primele minute sunt probabil cele mai importante in economia interviului.

In cazul in care exista intrebari care ar putea primi un raspuns in timpul unui interviu telefonic, acestea ar trebui sa existe scrise pe o hartie, alaturi de CV, pentru a fi la indemana in timpul discutiei. In timpul atentiei candidatul ar trebui sa manifeste atentie, care sa fie dublata de siguranta de sine si de relaxare, cel putin una aparenta, care sa ii dea angajatorului incredere. Tonul care ar trebui abordat ar trebui sa fie acelasi ca in cazul unei intalniri fata in fata: profesionist, adaptat la interlocutor, din care sa se simta zambetul si sa nu fie sesizabile emotiile, care sa “tradeze” entuziasmul, relaxarea, siguranta de sine.

In plus, mestecatul de guma sau bautul de apa sau alte lichide nu sunt indicate. Un sfat oferit de specialisti ar fi ca in ziua respectiva, inaintea interviului, sa nu fie consumate bauturi carbogazoase care sa dea aciditate – ar putea avea un efect neplacut la telefon, in timpul convorbirii.

Pregatirea si "suna un prieten"

Daca este posibil, o parte a pregatirii s-ar putea face cu un prieten. Astfel, candidatul ar putea ruga o persoana apropiata sa joace rolul intervievatorului, care sa ii adreseze prin telefon cateva intrebari, care sa il antreneze pentru atmosfera de interviu. Ideal ar fi ca persoana respectiva sa fi participat vreodata la un astfel de interviu pentru ca experienta sa fie cat mai antrenanta.

Zambetul: un amanunt foarte important, singurul aspect al comunicarii nonverbale care poate fi intuit in timpul unei convorbiri telefonice . Daca candidatul zambeste, acest zambet va fi cu siguranta receptat si de catre intervievator , lucru care va mai detensiona discutia si va fi o dovada de siguranta de sine si calm.

“Interviul prin telefon este un mod ciudat oarecum de a scana un candidat. Sunt foarte putine persoanele ale caror interviuri iti raman in minte: mie cred ca mi-au ramas in minte cateva voci, pe care le-am alaturat cu succes CV-ului si apoi le-am angajat. Vocile sigure pe ele, zambetele, relaxarea – toate acestea eu le simt la telefon, uneori pot simti si cand candidatul da din maini. Aspectele acestea ma ajuta sa aleg, ma ajuta sa imi iau notite de care tin apoi cont in alegerile pe care le fac pentru angajare. Si din cate interviuri am avut pana acum, in general cei siguri pe ei si cu o voce care iti transmitea ceva, aceia au fost angajati. Mai sunt totusi si cei pentru care a vorbit mai mult CV-ul, realizarile pe care le-a avut candidatul, si mai putin vocea”, marturiseste Claudiu Petre, consultant recrutare. 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cariera

Top

Cauta-ti perechea