Cariera

#birou #cladire #angajat #chirie

Angajatii romani, inghesuiti si fara locuri de parcare

Angajatii romani se ingramadesc in birouri de dimensiuni mai mici decat cele din Occident. In Bucuresti exista numai zece cladiri de birouri care respecta criteriile de incadrare in clasa A si beneficiaza de dotarile cerute pentru o astfel de incadrare.

Birourile romanesti nu se apropie de calitatea celor din alte tari, nici din punct de vedere al dotarilor, nici din cel al standardizarii. Cladirile de birouri din tara noastra se diferentiaza de cele occidentale prin lipsa spatiilor de parcare, a numarului mic de metri patrati alocati fiecarui angajat sau amplasarea la marginea oraselor, dupa cum noteaza Evenimentul Zilei.

In tara noastra, suprafata care ar trebui sa revina fiecarui om care lucreaza intr-o cladire de birouri este, in medie de 12 mp, un numar scazut comparativ cu alte tari europene, dupa cum sustine Sebastian Dragomir, Manager Landlord Representation Office Agency CBRE Eurisko, citat de EVZ. Insa aceasta suprafata este una satisfacatoare din punct de vedere al costurilor de intretinere si confort.

"Suprafata variaza si in fuctie de tipul afacerii: suprafete mai mari pentru fiecare angajat in sediile centrale si suprafete mai mici in sucursale , ajungand pana la 6-8 mp per angajat”, sustin reprezentantii companiei imobiliare.

In Capitala exista doar zece cladiri care corespund criteriilor internationale de standardizare, dintre acestea cele mai cunoscute fiind patru: Charles de Gaulle Plaza, Europe House, America House sau BRD Tower.

Doar zece cladiri de clasa A

Acestea respecta conditiile pentru a fi incadrate in clasa A: sunt situate central sau ultracentral, au o suprafata totala de minimum 10.000 mp, inaltimea pe nivel mai mare de 2,7 metri, iar climatizarea se face prin ventiloconvectori cu patru tevi, dupa cum precizeaza specialistii consultati de EVZ.

Una dintre cele mai importante probleme pe care le au de infruntat angajatii romani care lucreaza in cladiri de birouri este lipsa locurilor de parcare, mai ales in cazul cladirilor amplasate in zone centrale si ultracentrale. Cladirea cu cele mai multe locuri de parcare din Capitala este Charles de Gaulle Plaza, care beneficiaza de o parcare subterana pe cinci niveluri, cu o capacitate de 350 de autovehicule.

In ce priveste chiria cladirilor, aceasta este stabilita in general in functie de locatie si mai putin in functie de alte criterii precum spatiul per angajat, calitatea dotarilor sau finisajelor. Cele mai mari chirii sunt pentru spatiile din Piata Charles de Gaulle, Piata Victoriei, Piata Romana , Unirii si Universitate in timp ce cele mai mici chirii pentru cladirile de birouri se regasesc in zona de est a orasului, Republica - Theodor Pallady.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cariera

Top

Cauta-ti perechea