IT & C

Windows şi Suse Linux, interoperabile

Microsoft şi Novell au încheiat un parteneriat pentru a realiza interoperabilitatea sistemelor de operare dezvoltate de cele două companii, Windows şi Suse Linux . Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă comune care a avut loc la San Francisco. „Microsoft şi Novell vor colabora pentru a găsi o serie de soluţii noi” a declarat directorul Microsoft, Steve Ballmer . „Le vom oferi clienţilor noştri posibilitatea de a folosi în mod complementar cele două sisteme de operare concurente” a completat patronul Novell, Ron Hovespian. În cadrul acestui parteneriat, sistemul de operare Windows, cel mai popular sistem de operare din lume, va deveni compatibil şi interoperabil cu sistemul de operare Suse Linux, produs de Novell. Alianţa celor doi giganţi informatici este prima de acest gen, Linux reprezentand, pană în prezent, alternativa pentru sistemul de operare Windows. Spre deosebire de Windows, care este un sistem de operare vandut sub licenţă, Linux este gratuit, iar codul sursă al acestuia poate fi modificat de utilizator. Reprezentanţii celor două grupuri au subliniat importanţa acestui parteneriat în privinţa interoperabilităţii, o noţiune valoroasă pentru utilizatorii de programe cu acces gratuit, care, în general, resping oferta Windows deoarece aceasta impune o serie de programe fără a-i da utilizatorului posibilitatea de a alege soluţii concepute de o firmă concurentă.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele