IT & C

Viata digitala intra cu bocancii in cea reala si nimeni nu poate face nimic

Unul din marile avantaje ale mobilului era, pană de curand, acela că puteai spune că te afli oriunde, iar cel cu care vorbeai nu avea cum afla dacă minţi sau nu. Acum însă, acest avantaj nu mai există. Oricine poate vedea unde se află destinatarul apelului, cu ajutorul unui program de computer. Sau, credeai că mailurile tale sunt în siguranţă, neavand decat tu acces la ele? Te înşeli. Oricine le poate accesa, cu ajutorul unui telefon mobil şi al unui soft luat de pe Net. Vrei să te ascunzi pe Yahoo Messenger ? Îmi vine să şi rad! Demult nu mai eşti de negăsit! Internetul „rezolvă” orice. Vizibil, oriunde ai fi Minciunile de genul „Bună, iubito! Sunt la birou, nu mă aştepta la cină fiindcă am foarte mult de lucru”, spuse la mobil de către soţul infidel , au devenit extrem de riscante. Şi asta pentru că, o secundă mai tarziu, soţia îţi poate spune cu o precizie de caţiva zeci de metri locaţia geografică din care suni, mulţumită unui mic program care se poate descărca de pe Net. Intitulat „Mobile Tracking System” (MTS) şi dezvoltat de o companie care are o subsidiară în Romania, sistemul funcţionează foarte simplu. Cel care doreşte să afle unde se află posesorul unui anume telefon trebuie doar să se conecteze la serverul MTS şi să introducă numărul de telefon căutat. Serverul îi va răspunde în doar cateva secunde afişand poziţia exactă a aparatului, inclusiv o hartă, pentru soţiile geloase. MTS mai poate fi folosit, desigur, pentru a vedea unde vă aflaţi în timp real (raportul conţine data, ora, judeţul, oraşul şi descrierea zonei în care se află telefon - dacă userul activează această opţiune). De asemenea, cu ajutorul MTS se pot primi şi citi mesaje e-mail de la orice adresă (atat pe Internet, cat şi pe wap), urmand ca proiectul să se extindă în curand şi pe platforma Symbian. Dacă primeşti un sms de la şeful tău, verifică-l! Ar putea fi un mesaj fantomă Vrei să faci o glumă proastă unui amic şi să-l suni în miez de noapte de pe telefonul tău, iar lui pe ecran să-i apară numărul şefului, nici o problemă! Milioane de mobile sunt “clonate” în fiecare an, partea proastă fiind aceea că nu ai cum afla decat după ce ţi s-a furat “identitatea”. Unul din aşii în domeniu - Mohammed Yasin – tocmai a fost arestat, după ce a creat softuri de computer care “clonau” numere de telefon şi le-a postat pe Internet. Practic, era nevoie doar să ştii tipul aparatului pe care vrei să-l clonezi, după care instalai softul pe telefonul tău, iar aparatul tău “devenea” clona celuilalt. Cazuri de clonare au fost depistate şi în Romania, o anchetă aflandu-se în curs de desfăşurare. Sesizările au pornit de la cateva zeci de romani care s-au trezit pe factură cu apeluri pe care nu le-au efectuat niciodată. Programul permite inclusiv trimiterea de sms-uri “fantomă”, astfel că, dacă vă treziţi cu un mesaj de la şeful dumneavoastră în care sunteţi anunţat că v-a dat afară, nu vă grăbiţi să-i răspundeţi înjurandu-l. Mai bine verificaţi dacă mesajul e original. Ar putea fi o clonă. De-a v-aţi ascunselea pe Yahoo Messenger Eşti pe Yahoo Messenger şi ţi-ai setat opţiunea „invisibile” pentru a putea sta de vorbă cu cine vrei tu, fără însă a fi deranjat de intruşi? Degeaba. Există BuddyCheck, un „progrămel” făcut de un roman (minţit probabil de prea multe ori de către prietenii săi off-line), care te deconsipră cat ai zice „peşte”. Practic, odată rulat, softul verifică încontinuu o listă de ID-uri Yahoo şi afişează statusul lor (online sau offline), chiar dacă în acel moment sunt invizibili sau dacă au Stealth Mode activat. E drept, pentru a te putea bucura de softul cu pricina, e nevoie de o configuraţie ce porneşte cel puţin de la Windows 2000. Mai mult, cel verificat nu va afla niciodată că tocmai a fost „deconspirat”, decat dacă îşi va da seama şi vă va solicita „dosarul de urmărire”. Scapă de apelurile nedorite cu Killer Mobile Pentru cei care sunt apelaţi de diverşi „binevoitori” cu care nu au pur şi simplu chef să vorbească, Internetul le vine în ajutor oferindu-le un soft care, la apelul de pe numărul nedorit, va răspunde fie printr-un mesaj setat, fie prin ton „ocupat”, putand însă prelua celelalte apeluri. Intitulat sugestiv „Killer Mobile”, programul poate fi descărcat gratuit de pe Internet, existand şi variante pentru telefoanele fixe, dotate cu robot. În ultimul caz, fişierele de sunet pot fi personalizate, astfel că, de pildă, în cazul în care vă sună soţia, iar dumneavoastră nu aţi ajuns încă acasă, robotul poate fi setat să îi răspundă : „Bună, draga mea . Tocmai am ieşit de sub duş şi merg să îţi pregătesc o cină exact cum îţi doreşti”, fără ca ea să ştie, pe termen scurt, că stă de vorbă cu un fişier mp3.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele