IT & C

Ursul polar, in pericol

Doua treimi din populatia mondiala a mamiferelor cu blana alba se vor prapadi in 50 de ani, pe masura ce Oceanul Arctic isi pierde gheata. Americanii urmeaza sa le treaca pe lista speciilor care trebuie protejate. Institutul de Cadastru Geologic din Statele Unite (USGS) prezice ca doar o treime din ursii polari de acum vor mai pasi pe pamint inghetat. In plus, teritoriul din bazinul polar de care specia are nevoie pentru traiul pe timp de vara, sezonul vinatorii si al reproducerii, se va imputina cu 42%, arata Associated Press. Astfel, ursii polari vor disparea complet din Alaska si mare parte dintre ei vor fi surghiuniti in Arhipelagul Arctic din Canada si in parti de pe coasta nordica a Groenlandei, unde gheata din timpul verii tinde sa persiste chiar si pe parcursul unor veri calde asemenea celei de anul acesta. Oamenii de stiinta americani si canadieni au examimat, timp de un an, sanatatea si dependenta de gheata marina a trei grupuri de ursi polari, spune Mark Myers, directorul USGS. Studiul a fost lansat saptamina trecuta, in timp ce presedintele George W. Bush se afla in Australia pentru a cadea de acord cu liderii asiatici asupra unei strategii privind incalzirea globala. Purtatorul de cuvint al Casei Albe a refuzat sa comenteze pe marginea raportului, spunind ca este doar o parte a hotaririi pe care o va lua Departamentul de Interne al SUA, scrie „The New York Times“. Rezultatele recentei cercetari au fost publicate pentru a calauzi decizia privind trecerea mamiferelor albe pe lista guvernamentala a speciilor pe cale de disparitie, asteptata in ianuarie. In decembrie, anul trecut, secretarul pentru afaceri interne Dirk Kempthorne a descris ursii polari drept o specie „amenintata“, care necesita protectie federala prin Legea Speciilor Periclitate, din cauza topirii ghetii arctice prin incalzirea globala. Aceasta categorie vine a doua dupa „in primejdie“ pe lista speciilor care, cel mai probabil, vor cunoaste extinctia. Studiul nu ofera recomandari privind listarea ursilor polari ca specie „amenintata“ si nici privind reducerea pagubelor suferite de calota glaciara. Acestea vor cadea pe umerii Fish and Wildlife Service, agentie din cadrul Departamentului de Interne responsabila cu protectia, conservarea si dezvoltarea florei si faunei pe cale de disparitie. Potrivit unui alt studiu publicat saptamina trecuta si citat de „The Guardian“, calota glaciara din zona arctica s-a prabusit intr-un ritm fara precedent in aceasta vara. Expertii s-au aratat uluiti de pierderea de gheata, o regiune aproape de doua ori cit Marea Britanie disparind intr-o singura saptamina. Atita gheata s-a prapadit vara aceasta, incit pasajul nord-vestic ce trece pe deasupra Canadei este complet navigabil, iar observatorii spun ca pasajul nord-estic intins de-a lungul coastei arctice rusesti va gazdui ambarcatiuni la sfirsitul acestei luni. Daca gradul ridicat de topire continua, Arcticul „estival“ ar putea fi complet dezgolit de gheata pina in 2030. Oceanul Arctic a pierdut in jur de o treime din gheata sa de acum 30 de ani, cind au inceput masuratorile prin satelit, rata de pierdere accentuindu-se brusc incepind cu 2002. „Daca m-ai fi intrebat acum citiva ani cind va ramine Arcticul fara gheata, as fi spus in 2100 sau, poate, 2070. Acum cred insa ca 2030 este o estimare rezonabila“, avertiza saptamina trecuta Mark Serreze, specialist din cadrul Centrului National de Date despre Zapada si Gheata din SUA. De obicei, gheata se topeste in cele mai mici cantitati la fiecare sfirsit de septembrie, pe masura ce naprasnica iarna arctica incepe sa intepe, apa inghetind la loc de-a lungul sezonului rece. Numai ca in 2007, explica dr. Serreze, acest lucru va fi mai greu. „Vara aceasta, oceanul a avut multa apa deschisa si caldura in plus. Astfel, va fi mult mai greu ca gheata sa creasca din nou. Ce am vazut anul acesta pregateste ceva mult mai rau pentru anul viitor.“ Mai mult decit atit, gheata din timpul iernii nu a reusit sa recupereze pierderile inregistrate in verile ultimilor doi ani. Incalzirea globala este principalul vinovat pentru aceste schimbari, spun cercetatorii, iar fauna arctica va avea cel mai mult de suferit. Ursii polari depind de gheata arctica pentru hrana. Pe timp de vara, cind gheata se retrage la nord, ei sint nevoiti sa inoate tot mai departe pentru a vina foci, sursa lor primara de hrana. Unele colonii de ursi arata deja semne de malnutritie, iar in unele locuri, mamiferele albe au inceput sa se hraneasca cu giste polare sau chiar cu gunoi. Uniunea Mondiala de Conservare a mediului, cu sediul in Gland, Elvetia, a estimat ca populatia de ursi polari din zona arctica se plaseaza intre 20.000 si 25.000 de exemplare, amenintate de gheata in curs de topire, de poluare, braconaj si chiar de turism. „In ciuda reducerii gazelor de sera, vom avea aceeasi cantitate de energie in sistem in urmatorii 20, 30 sau 40 de ani. Nu ne asteptam sa vedem schimbari semnificative ale conditiilor polare, in ciuda acestor micsorari“, a tras un semnal de alarma Mark Myers, conducatorul studiului legat de ursii polari. In alte cuvinte, chiar si in cazul in care marile economii ar fi de acord sa reduca rapid si drastic emisiile de dioxid de carbon, calota glaciara arctica va continua sa se subtieze la foc automat in urmatorii 50 de ani, vinturind mare parte din habitatul ursilor polari. Topirea calotei glaciare atita politica Anuntul ca Oceanul Arctic va ramine fara gheata va spori interesul politic in aceasta zona. O serie de tari se inghesuie acum sa exploateze rezervele de petrol si gaze naturale care s-ar afla sub ocean si care ar deveni mult mai accesibile pe masura ce se retrage gheata. Luna trecuta, Rusia si-a adjudecat o zona vasta din jurul Polului Nord, iar Danemarca si Canada pregatesc revendicari similare, bazate pe faptul ca lanturi de munti subacvatici ce traverseaza regiunea arctica sint conectate cu pozitia lor continentala. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele