IT & C

Un algoritm pentru a vedea cu auzul, precum liliecii

Cu toate ca sufera de orbire, liliacul poate sa faca distinctia intre un fruct si un pantof mult mai bine decat noi, iar secretul sau sta nu atat in miros cat intr-o capacitate denumita de cercetatori ‘ecolocalizare’, capacitate pe care o au unele mamifere de a emite sunete in mediul inconjurator si a descifra ecourile care se intorc.

Cotidianul italian La Repubblica informeaza asupra unui interesant studiu efectuat de catre o echipa de cercetatori de la Universitatea din Tubingen, Germania, care plecand de la biosonarul liliacului au incercat sa doteze tehnologic si omul cu aceasta capacitate.

Cercetatorii au programat, astfel, un algoritm care permite definirea mediul inconjurator numai ‘ascultandu-l’, descifrand adica ecourile sonore produse de vibratiile unui dispozitiv asupra unui obiect.

Primele experimente au incercat sa vada auzind cinci diverse specii de copaci, reusind recunoasterea lor de fiecare data. Totul a plecat de la observarea faptului ca liliecii pot sa identifice fructele preferate chiar si cand se afla printre ramuri si frunze cu ajutorul ecolocalizarii prin care pot, de altfel, sa stabileasca si directia in care se misca.

Cercetatorii germani au folosit un sistem sonor care mimeaza ultrasunetele emise de lilieci facand sa corespunda datele privitoare la cinci tipuri de plante cu tot atatea semnale sonore. In acest fel, s-a reusit distingerea celor cinci specii de plante cu o acuratete surprinzatoare daca tinem cont de faptul ca ecourile variaza in functie de marimea, numarul si varsta plantelor.

Pentru profesorul Yossi Yovel, care a facut parte din echipa de cercetatori, “Aceasta descoperire ar putea avea importante consecinte in lumea stiintifica si nu numai. Majoritatea algoritmilor senzoriali au la baza vederea. Acest sistem in schimb se demonstreaza a fi eficace chiar si in absenta luminii, in intuneric total.”

Potrivit expertilor un astfel de sistem s-ar dovedi extrem de util pentru cautarea delincventilor care se ascund in multime. O data introduse in baza de date informatiile cu privire la caracteristicile somatice ale individului, undele sonore ar permite captarea prezentei celui in cauza, aproape asa cum fac liliecii.

Liliecii produc ultrasunetele prin intermediul laringelui si emit sunetul prin nas sau, de cele mai multe ori, deschizand gura. Frecventa sunetelor produse de lilieci merge de la 14.000 pana la 100.000 de herti, cu mult peste capacitatea auzului uman, care percepe sunetele cu o frecventa care merge de la 20 la 20.000 de herti.

 

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele