IT & C

Terapie antistres – distrugeti un hotel!

Opt persoane stresate, selectate in urma unor teste, au distrus camerele unui hotel din centrul Madridului, cu binecuvantarea proprietarului sau care vrea sa-l renoveze, o terapie insolita menita sa ajute in lupta impotriva stresului cotidian. „Aceasta tehnica impotriva stresului consta in a distruge totul pentru a te simti liber”, a indicat Eduardo Aldan, un actor insarcinat cu ultima proba de selectare a candidatilor pentru demolare . Organizand aceasta initiativa, lantul hotelier spaniol NH Hoteles a gasit o metoda eficienta pentru a promova renovarea hotelului. Dintre cei 1.000 de candidati de la inceput, au fost selectati doar 8 la final, „cei mai stresati”. Imbracati intr-un echipament alb, cu casca , ochelari, o masca si inarmati cu un ciocan, cei opt au fost lasati sa distruga complet 21 de camere ale hotelului. „Face cat 15 ani de terapie”, a declarat Jorge, un argentinian care locuieste la Madrid de doi ani. Timid la inceput, acest somer de 26 de ani, care a asigurat ca este „foarte stresat”' s-a dezlantuit in cele din urma, distrugand camera care ii era repartizata, baia, televizorul si dulapurile. Pablo, un informatician spaniol de 32 ani, s-a declarat „incantat” de aceasta experienta, care i-a permis sa uite, chiar si pentru putin timp, de „banca, de lipsa timpului liber si de casa” pe care nu poate sa o cumpere pentru ca nu are bani. Inainte de a se apuca de demolat, candidatii au trecut printr-o ultima serie de teste: in fata unui manechin de lovit imbracat in costum de patron, ei au trebuit sa strige principala cauza a stresului lor. Argentinianul Jorge, echipat cu manusi de box, a lovit strigand „Bani!”. Felix, un taximetrist de 40 de ani a urlat la randul lui „M30!”, o sosea care reprezinta cosmarul soferilor din Madrid. NH Hoteles, care poseda 335 de hoteluri in 21 de tari, vrea sa redeschida acest hotel in septembrie.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele