IT & C

Suferinte reale, vindecate in lumea virtuala

Fara medicamente, fara tratamente sofisticate, ba poate chiar fara supraveghere medicala permanenta, pacientii de peste 10-15 ani se vor putea autovindeca, apeland de acasa numai la televizor si la computer. Previziunea apartine unui medic de la spitalul YongDong din Seul, in timp ce Euronews anunta ca si Comisia Europeana (CE) priveste cat se poate de serios aceasta perspectiva, dupa ce a finantat dezvoltarea unui sistem virtual de vindecare (denumit CAREN). Conceptul vindecarii unui om cu ajutorul computerului se bazeaza pe introducerea pacientului intr-un mediu virtual care il poate stimula in reabilitarea fizica ori sa isi infrunte angoasele aflate la originea unor afectiuni psihice. Sistemul CAREN, asa cum e el folosit de Armata SUA la un centru medical din Texas pentru recuperarea invalizilor, consta intr-o platforma (care se poate misca in orice directie), plasata in fata unui ecran unde poate fi simulata orice ambianta, mult mai tonica din punct de vedere psihic decat imaginea unei sali de gimnastica plina de infirmi. De pilda, pacientul va vedea in fata o barca alunecand rapid pe un ocean, iar platforma de sub el va simula miscarea valurilor, in functie de care va trebui sa-si mentina echilibrul. Ancorat de cabluri si avand senzori pe corp care ii vor indica in ce fel sa execute anumite miscari pentru a-si mentine echilibrul, pacientul isi va folosi corpul si membrele lezate, efectuand miscari cat mai apropiate de viata reala. Unul dintre cele mai utile exercitii pentru pacientii cu arsuri grave, cu unul ori ambele picioare amputate sau cu orice deficiente motorii ii ajuta sa invete sa se fereasca de niste trecatori care vin rapid catre ei pe monitor, situatie cu care s-ar putea intalni oriunde in metropolele americane. In functie de raspunsul fiecarui pacient la provocarile virtuale, kinetoterapeutii ii pot adapta mai bine programul de recuperare si omul poate sa fie sigur ca ii va fi construita o proteza potrivita nevoilor sale. Platforma si uriasul ecran ce compun sistemul CAREN se pot transforma si in pista de alergare, si in scari ce trebuie urcate, si in teren de fotbal, si in partie de schi , si in bazin de inot virtual, pentru cei cu sechele dupa un accident vascular cerebral. Mai mult, CAREN poate crea impresia pacientului ca se afla pe terasa unui zgarie-nori , pentru cei ce sufera de rau de inaltime, respectiv intr-un lift care urca rapid sau un automobil care ia curbele strans, pentru cei care sufera de ameteli, greturi si teama in aceste situatii. In lume exista numai noua asemenea sisteme de recuperare medicala, intre care cel mai vechi e in Israel, iar cel mai performant (deschis in ianuarie si servind veterani din Irak) se afla in Texas. CE vrea sa se miste rapid pentru a generaliza si utilizarea in Europa a acestui sistem, care ar putea revolutiona recuperarea medicala si care, potrivit testelor, reduce numarul de zile de spitalizare . In paralel, sud-coreenii de la spitalul YongDong lucreaza la vindecarea afectiunilor psihice tot prin plasarea pacientilor intr-un mediu virtual. Psihoterapeutul nu mai lucreaza direct cu pacientul, ci construindu-i acestuia situatii de viata virtuale la care trebuie sa raspunda. Intre cele mai serioase afectiuni tratate prin simulari computerizate se numara autismul, nevrozele obsesive, schizofrenia, anxietatea, alcoolismul, dependenta de jocuri pe calculator si stresul postraumatic. In mod curent, se trateaza si probleme psihice mai simple precum teama de a vorbi in public, frica de insecte sau animale si claustrofobia.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele