Spamul, ingrasamint pentru plante virtuale

Hipertextul, folosirea de sample-uri audio/video si instalatiile de arta care contin seturi tv pot fi considerate mode ale trecutului. Experimentele in care televizoarele sint integrate in proiecte de arta se fac deja de la inceputurile erei catodice. Cu adevarat new media sint insa nisele experimentale. In care tehnologiile noi, de la comunicarea electronica, software generativ si pina la reacTable, sint puse in slujba artei. Cea mai comuna tendinta a artistilor contemporani e folosirea de programe care altereaza continutul digital. Pastrarea in format binar a tot ce inseamna video, foto , audio si text permite atit opera de arta colectiva, cit si remixul perpetuu. Instalatii cum ar fi Amodal Suspension (//youtube.com/watch?v=F-C1irsIC3k si //www.amodal.net/intro.html) transforma mesaje primite pe Internet sau telefoane mobile in 20 de raze de lumina de intensitati si cu trasee diferite, calculate in functie de parametri unici fiecarui text. Rezultatul este colectiv si cu implicatii sociale adinci, pentru ca, pina acum, invitatia de a participa la o opera de arta nu era deschisa oricui. Artistii se folosesc nu doar de continutul digital pe care il pun in contexte noi, ci si de informatia disponibila online. Proiectele lui Alex Dragulescu (//www.sq.ro) genereaza peisaje vizuale, interactive sau nu, care folosesc ca materie prima posturi de blog, linii de cod (SQL) sau mesaje din folderul Junk. Experimente precum Spam Plants, in care plante virtuale cresc si se dezvolta grafic, fiind „hranite“ doar cu spam, sint exemple clasice ale tipului de remix practicat de netartisti. Care, fie ca apeleaza la informatie publica, fie ca recicleaza poezia intimplatoare a limbajelor de programare, folosesc virtualul ca resursa principala a artei lor. Cel care a aplicat cel mai bine ideea de remix perpetuu audio/video e Brian Eno. Artistul se foloseste de noile media inca din ‘78, cea mai recenta aplicatie a viziunii lui facind parte din Bienalele 2007 din Venetia si Milano. „77 de milioane de tablouri“ e un software care produce arta (//www.77millionpaintings.com), pariul lui Eno fiind sa genereze pe orice computer un numar nelimitat de opere noi. Algoritmul din spatele proiectului remixeaza continut audio si foto, iar rezultatele obtinute sint explorari multimedia unice. Amestecarea de content conform unor linii de program nu e deloc ceva nou si experimente cu fotografii culese „random“ de pe Flickr se fac deja (//incubator.quasimondo.com/flash/flickeur.php), dar gradul de personalizare a rezultatului final e infinit in cazul acestui proiect. Fiecare „da la remixat“ fotografiile proprii, ceea ce transforma experienta artistica intr-una intima si irepetabila. Noile media influenteaza nu doar sursele de inspiratie ale artistilor, mediile de desfasurare ale artei lor sau transformarea operei intr-o constructie colectiva, ci si performarea live a acesteia. Unul dintre cele mai fascinante proiecte de instrumente muzicale colaborative, aflat inca in afara circuitului comercial, e interfata reacTable, dezvoltata de cercetatorii de la Universitatea „Pompeu Fabra“ din Barcelona (//mtg.upf.edu/reactable/?media). „Masa“ consta intr-o instalatie formata dintr-o camera video, un proiector si un computer care refac functiile unui sintetizator. Operabil insa nu prin butoane, ci prin fiduciale, simboluri grafice care, printate pe obiecte plasate pe suprafata translucida, sint recunoscute de un software (reacTIVision) si interpretate ca parti ale unui instrument virtual. Controlabil de catre mai multi muzicieni simultan. Bjork a considerat ca reacTable e destul de sexy si avangardista, asa ca o foloseste live in turneul „Volta“. Chiar daca ni se poate parea ca manifestarile netart, software-urile care genereaza arta sau experimentele remixului multimedia perpetuu n-au nimic de-a face cu artele clasice, avintul tehnologic din ultimii zece ani ne contrazice. La fel de repede cum am acceptat Internetul ca mediu al mediilor si nu ne mai mira ca nu trimitem scrisori de hirtie, la fel ne vom obisnui si cu artele „noi“. Care vor deveni, in scurt timp, clasice. Si, pentru ca emotia nu poate fi decit mimata de masina, ne vor implica din ce in mai mult.