IT & C

Sex si violenta in jocurile video

In reteta de succes a jocurilor video, violenta a devenit un ingredient cheie. Cele mai bine vandute productii sunt bine condimentate cu arme, raliuri ilegale si sex. Tot mai multe voci cer un control mai riguros in privinta comercializarii jocurilor din aceasta categorie.
In cazul productiilor cu continut controversat, marea problema este daca ajung sa fie comercializate minorilor. In caz ca primesc eticheta "doar pentru adulti", marile magazine nu se mai inghesuie sa le puna pe raft, iar vanzarile scad drastic.

DISPUTA

Controversa rating -ului jocurilor video a fost intetita recent de scandalul starnit in SUA de jocul GTA San Andreas, cea mai bine vanduta productie pentru console in cursul anului trecut. Creatorii sai sunt acuzati ca au pus inauntru continut pornografic ce poate fi accesat in varianta pentru PC. Scenele de sex devin accesibile daca jucatorul instaleaza un program descarcat de pe Internet. Problema se adauga faptului ca GTA contine si asa foarte multa violenta si este nerecomandat persoanelor sub 17 ani, in SUA. Toate privirile sunt indreptate acum catre Entertainment Software Rating Board (ESRB), organizatia responsabila de catalogarea jocurilor.

In fiecare an, aceasta da rating-uri pentru ceva mai mult de 1.000 de titluri.

CONTROL

Pentru a putea intra pe piata, creatorii de jocuri video trebuie sa depuna un dosar voluminos la ESRB, in care sa descrie cele mai dure scene ale productiei, imagini, stenograme ale tuturor dialogurilor susceptibile de a fi licentioase sau a indemna la violenta s.a.m.d. Toate acestea, inainte de lansarea variantei comerciale. Dupa ce dosarul a fost depus, ESRB angajeaza oameni obisnuiti pentru a testa jocul si a recomanda un rating.

Acestia spun daca productia poate fi accesibila oricui: persoanelor peste 17 ani sau celor peste 21 de ani.

Ulterior, dosarul si recomandarile sunt analizate de un consiliu format din reprezentanti ai industriei jocurilor. Criticii spun ca ESRB reprezinta industria jocurilor si ca nu trebuie sa raspunda in fata nimanui. Republicanul Joe Baca a promovat un proiect de lege prin care Guvernul sa controleze activitatea ESRB, iar Hillary Clinton a cerut saptamana trecuta Comisiei Federale pentru Comert a SUA sa cerceteze cazul San Andreas.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele