IT & C

Rusia lucrează la un sistem de transport spaţial ce ar putea duce la industralizarea Lunii

Rusia lucrează la un sistem de transport spaţial ce ar putea duce eventual la industralizarea Lunii, informează Reuters şi Itar-Tass. După ce va fi modernizată, naveta spaţială 'Soiuz' va putea fi lansată în anul 2010, a anunţat preşedintele RKK 'Energhia', Nikolai Sevastianov. 'Este timpul să ne gandim la o dezvoltare industrială a Lunii. Uneori suntem criticaţi pentru că facem astfel de sugestii prea devreme. Însă este timpul, date fiind rezervele naturale limitate de pe Pămant şi ritmul progresului civilizaţiei', a declarat el. 'Soiuz' fusese modernizată ultima dată în 2001. 'Astăzi trecem la noile tehnologii digitale, iar acest lucru va permite extinderea posibilităţilor navei spaţiale. Aceasta va putea inclusiv să zboare spre Lună şi să se întoarcă pe Pămant cu viteza a doua cosmică', a subliniat Sevastianov. Potrivit preşedintelui RKK 'Energhia', 'o parte dintre mijloacele utilizate în proiect reprezintă investiţii personale ale corporaţiei în desfăşurarea de activităţi de proiectare '. 'Ne aşteptăm la un sprijin financiar din partea Roskosmos, precum şi din partea Agenţiei Spaţiale Europene, în contul unor participaţiuni la acest proiect', a precizat Sevastianov. De asemenea, 'Soiuz' modernizată va putea fi utilizată în calitate de 'barcă de salvare' pentru echipajele Staţiei Spaţiale Internaţionale. Naveta va putea fi pilotată de un singur astronaut , în timp ce sisteme analoge necesită participarea unui inginer de bord. Astfel, două dintre cele trei locuri ale navei vor fi unele 'comerciale'.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele