IT & C

Romtelecom, in "razboi total" cu ANRC

Actuala legislatie este cu patru-cinci ani in urma si impiedica Romtelecom sa concureze pe baze de egalitate cu operatorii de telefonie mobila si cablu tv, a declarat duminica directorul juridic si de relatii publice al Romtelecom, Catalin Dima. Acesta a afirmat ca Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii a adoptat orbeste legislatia europeana, fara sa ii dea un specific national adaptat pietei noastre, ca Romtelecom trebuie sa se supuna unui numar de 13 reglementari, in timp ce operatorii de telefonie mobila au doar cite una fiecare si a precizat ca operatorul declara „razboi total“ ANRC pina cind nedreptatile vor inceta. „Deja nu mai putem vorbi despre piata de telefonie fixa si cea mobila, ci despre piata de voce. Aici, Romtelecom are 3,5 milioane de clienti, am pierdut un milion in 2005-2006, iar mobilii au cite sapte milioane de clienti fiecare. Si tot Romtelecom este considerat o amenintare de catre ANRC“, a precizat Dima. Acesta a mai atras atentia ca firmele de cablu, care furnizeaza si Internet, si telefonie fixa, nu sint controlate de absolut nimeni si nu sint reglementate de ANRC, desi fac parte din aceeasi piata de comunicatii electronice. Ce spune ANRC Dupa ce Varujan Pambuccian , presedintele Comisiei IT&C din Camera Deputatilor, a luat apararea Romtelecom ieri, declarindu-se de acord cu faptul ca legislatia actuala este depasita de realitatile pietei, Dan Georgescu , presedintele ANRC, s-a ferit sa faca prea multe comentarii pe aceasta tema. „Romtelecom a fost si este in continuare operatorul dominant. Din punctul nostru de vedere nu este nici o discriminare. Probabil ca Romtelecom a intrat putin in panica vazind ce se intimpla pe piata“.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele