IT & C

RomTelecom, denuntata pentru reclama ClicKnet

RomTelecom este acuzata ca favorizeaza descarcarea ilegala de filme prin reclama la serviciul de acces la Internet ClickNet Express. Asociatia Distribuitorilor de Film si Romanian Organization Against Copyright Theft (RO-ACT) au facut public un protest impotriva mesajului publicitar respectiv, despre care spun ca "favorizeaza distribuirea de copii pirat, in format electronic, ale filmelor".

E vorba de un mesaj afisat pe panourile stradale, care contine urmatoarea formulare: "Cat faci de acasa pana la cinema? Cu download de 1Mb/s puteai sa vezi deja filmul. ClickNet Express".

ACUZATIA. "Din cauza riscurilor generate de piraterie , nici un titular de drepturi nu isi va da acordul pentru exploatarea unui film prin punere la dispozitia publicului, adica nu va permite downloadarea filmului sau de pe Internet atat timp cat acesta este exploatat in cinematograf. Numarul paginilor de Internet care ofera in mod legal posibilitatea de downloadare a filmelor este foarte redus si, in general, acestea sunt in mod direct administrate de catre titularii de drepturi", spun distribuitorii de film si RO-ACT.

RASPUNSUL. Potrivit RomTelecom, materialele de promovare a serviciului de acces la Internet ClickNet Express atrag atentia asupra faptului ca "utilizarea serviciului este permisa numai in scopuri legale". Dat fiind ca exista aceasta mentiune, Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor ( ORDA ) nu a constatat incalcarea legii.

Prin urmare, nu exista motive pentru care reclama cu pricina sa fie retrasa, ne-a declarat Cristina Popescu, Media Relations Manager RomTelecom. Cat despre site -urile care ofera legal posibilitatea de a descarca filme de pe Internet, va lasam sa le descoperiti cu ajutorul Google, Yahoo sau MSN.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele