IT & C

Razele cosmice, vinovate de încălzirea planetei

Schimbările climatice din cauza omului ar fi mult mai puţin rapide, potrivit unui nou studiu. Un grup de cercetători spune că razele cosmice din spaţiul extraatmosferic joacă un rol mai mare în schimbarea climei de pe pămant decat încălzirea globală. Într-o carte ce urmează să fie publicată în această săptămană, savanţii conduşi de Henrik Svensmark susţin că fluctuaţiile de raze cosmice care "lovesc" direct atmosfera influenţează cantitatea de nori care acoperă planeta. Cand mari cantităţi de nori acoperă pămantul şi reflectă căldura radiată de Soare înapoi în spaţiu, se produce o răcire a planetei. Henrik Svensmark, care a condus studiul pe baza căruia s-a ajuns la concluzia că razele cosmice sunt vinovate de schimbarea climei, crede că planeta trece printr-o perioadă naturală cu nori mai puţini. Fenomenul ar fi produs de pătrunderea a mai puţine raze cosmice în atmosferă. Acestea sunt, spune el, în cea mai mare parte responsabile pentru încălzirea globală pe care o trăim. Cercetătorul susţine că emisiile de bioxid de carbon cauzate de activitatea umană ar avea un mai mic impact asupra schimbărilor climatice decat cred oamenii de ştiinţă. Dacă această variantă ar fi cea corectă, ar însemna că omenirea ar avea mai mult timp la dispoziţie pentru a reduce efectul lor asupra climei. Cauzele umane ar avea efecte mult mai scăzute Controversata teorie privitoare la acţiunea razelor cosmice a fost publicată la o săptămană după ce 2.500 de cercetători ştiinţifici, care formează United Nations International Panel on Climate Change , au întocmit al patrulea raport care statuează că emisiile de carbon ar putea duce la creşteri ale temperaturilor de peste 4,5 grade Celsius pană la sfarşitul secolului. Svensmark susţine că estimările nu au luat în calcul efectul razelor cosmice asupra straturilor de nori şi că o creştere a temperaturilor din cauza activităţii umane ar fi mult mai mică. "S-a crezut multă vreme că norii au fost creaţi de schimbările climatice, dar acum vedem că schimbările climatice sunt aduse de nori". 60 de savanţi vor demonstra practic noua teorie Svensmark a publicat săptă­mana trecută prima dovadă a influenţei pe care o au razele cosmice asupra norilor în "Proceeding of the Royal Society Journal". În această săptămană, el îşi va mai publica lucrările într-o carte intitulată "The Chilling Stars: A New Theory of Climate Change". O echipă formată din mai mult de 60 de savanţi din întreaga lume se pregăteşte să efectueze un experiment laborios, folosind un accelerator de particule, la Geneva (în Elveţia), pentru a face o simulare a efectului razelor cosmice asupra atmosferei. Ei speră să dovedească astfel dacă radiaţia din spaţiul îndepărtat este responsabilă de schimbările produse asupra straturilor de nori. În caz că ipoteza se va dovedi adevărată, climatologii vor trebui să-şi reevalueze ideile privitoare la modul în care are loc încălzirea globală.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele