Problema o reprezinta praful selenar care este activ chimic si prezent oriunde. "Praful este electrostatic... se ataseaza pe orice suprafata” a declarat Chantal Darquenne, de la Universitatea California din San Diego , care efectueaza un studiu pentru NASA ce vrea sa demonstreze cum praful lunar ajunge in plamani.
Primii exploratori lunari nu au avut motive de ingrijorare pentru ca forarile lor au fost de scurta durata. Cea mai mare perioada pe petrecuta pe luna a fost 1972, in timpul misiunii Apollo, si a tinut 75 de ore. Chiar si asa, astronautii au raportat iritatii si disconfort din cauza expunerii la praf, acuzand simptome ce cuprindeau stranuturi, lacrimari si un miros asemanator prafului de pusca, a declarat Jeff Jones, chirurgul NASA.
NASA planuieste o noua misiune lunara pana in 2020 si ar dori sa lase un echipaj acolo chiar si 6 luni. Agentia Spatiala incearca sa dezvolte tehnologii care sa reduca pericolul pe care il prezinta expunerea la praf.
La sfarsitul lunii iulie, oamenii de stiinta planuiesc sa experimenteze pe soareci, cu ajutorul unui avion NASA, impactul pe care il are praful asupra plamanilor in lipsa gravitatiei. Intr-un anumit stadiu al zborului, cand conditiile se aseamana cu gravitatia lunara, soarecii vor fi expusi unui jet de aer ce contine o concentratie ridicata de particule. Dupa zbor animalele vor fi eutanasiate si investigate pentru a afla cat de departe calatoreste praful in conditii de gravitatie scazuta.
Desi nu este o problema ce ar putea intrerupe planurile NASA de a ajunge pe luna, preocuparile pe care le ridica praful selenar vor genera noi protocoale de decontaminare pentru costume si echipamente.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro
