IT & C

Peste 10 ani vom avea dovada existentei lui E.T.

Guvernul britanic a fost informat oficial, de catre astronomi si cercetatori, ca inteligenta extraterestra exista "aproape sigur" pe planete din afara sistemului nostru solar, transmite cotidianul Guardian in editia online. Ministrul britanic al Stiintei, Malcolm Wicks, a vrut sa afle, de la specialistii de elita din universitati si institute de cercetare, stadiul studierii planetelor care ar putea oferi conditii de viata. Oamenii de stiinta se asteapta ca primele dovezi de viata extraterestra primitiva, sub forma organismelor unicelulare sau a vegetatiei, sa apara in urmatorul deceniu, datorita viitoarelor misiuni spatiale. Revolutia tehnica din ultimii 20 de ani a dus si la descoperiri astronomice de tipul planetelor similare Terrei, devenind probabila confirmarea existentei vegetatiei si a atmosferei respirabile la nivelul acestora. Cca 200 de planete care orbiteaza stele, altele decat Soarele, au fost descoperite in ultimele doua decenii. Chiar la inceputul acestui an, oamenii de stiinta au anuntat descoperirea unui "al doilea Pamant" care graviteaza in jurul unei stele, cu numele Gliese 581, la 20 de ani lumina distanta, in constelatia Libra. In 2015, Agentia Spatiala Europeana va lansa misiunea Darwin, cu patru telescoape, pentru cercetari amanuntite, timp de cinci ani, asupra a sute de stele si planete.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele