IT & C

Operatie fara organe

Organele unei americance au fost indepartate si conservate in gheata, pe parcursul unei operatii de 15 ore, in care i-a fost extirpata o tumoare ascunsa adinc in abdomen.
O echipa de chirurgi din Statele Unite a reusit, in premiera, un tip nou de operatie. Pentru a indeparta o tumoare canceroasa situata in cavitatea abdominala a unei femei in virsta de 63 de ani, medicii americani i-au mutat organele din zona , pentru a ajunge cu bisturiele la locul problemei.

Chirurgii au dat la o parte stomacul, pancreasul, splina, ficatul si ambele intestine ale pacientei, pe care le-au pus la rece, in gheata, pentru a le conserva pe parcursul operatiei, care a durat 15 ore. Echipa de chirurgi a fost condusa de doctorul Tomoaki Kato , de la Centrul Medical Jackson Memorial, din cadrul Universitatii din Miami, informeaza Reuters.

Dupa extirparea cu succes a tumorii, care a masurat cinci centimetri in diametru, organele interne ale femeii, pe nume Brooke Zepp, i-au fost reimplantate in pozitia normala. O astfel de tumoare fusese considerata inoperabila pina la interventia chirurgicala realizata de Kato si colegii sai, din cauza amplasarii incomode. In plus, eliminarea tesutului canceros s-a dovedit cu atit mai dificila, cu cit el se incolacise in jurul arterei aorte a lui Zepp, precum si la baza altor doua artere.
„Nu vreau sa folosesc cuvintul «acrobatic», insa el descrie, intr-un fel, interventia noastra.

E o operatie foarte dificila“, a declarat Kato. „Am mai realizat, de multe ori, etape ale ei, insa e prima oara cind le-am urmat de la un capat la altul“, a mai adaugat chirurgul. Zepp a fost astfel tratata de leiomiosarcom, o forma rara de cancer, insa medicii au subliniat faptul ca noua tehnica, folosita in premiera pe 4 martie, va veni si in ajutorul celor care sufera de boli mai raspindite.

In timpul operatiei, pacientei i-au fost inlocuite multe vase de singe cu altele artificiale, confectionate din materialul Gore-Tex, folosit pe scara larga la confectionarea hainelor impermeabile. Brooke Zepp va iesi din spital in cursul acestei saptamini.

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele