IT & C

O astronaută şi-a pierdut minţile pentru că a părăsit-o amantul

Cazul astronautei Lisa Marie Caputo Nowak, care a fost arestată luni, după ce a încercat să o răpească pe femeia care "i-a furat amantul", a îngrozit, ieri, Statele Unite. Lisa, care are aproape 44 de ani, este măritată şi are trei copii, dar n-a putut suporta faptul că astronautul William Oefelein a părăsit-o pentru o femeie mai tanără. Astronaut de talie mondială Lisa a intrat în atenţia opiniei publice în iulie 2006, cand a făcut parte din echipajul american care s-a deplasat cu naveta Discovery pe Staţia Spaţială. Avand o facultate de inginerie spaţială şi cursuri militare de pilotaj pe avioanele de luptă, ea a primit postul de "specialist în robotică" şi a făcut, în timpul misiunii, cateva ieşiri în spaţiul cosmic, participand activ la refacerea scutului termic al navetei. Pentru activitatea depusă, ea a primit numeroase medalii. Inima are raţiunile ei În urmă cu patru ani, Lisa a devenit amanta cosmonautului William Oefelein, care, după Revelion, a anunţat-o că iubeşte pe altcineva şi nu se mai pot întalni. Cum noua lui iubire lucra tot în cadrul Air Force, Lisa a aflat imediat despre cine era vorba. Atunci, ea a pus în portbagajul maşinii un pistol, o pelerină, mănuşi de cauciuc, o perucă, o cheie, un cuţit, caţiva saci de plastic şi cateva role de bandă adezivă şi apoi a aşteptat-o pe rivală la ieşirea din aeroport. Colleen a simţit că este urmărită şi a alergat pană la maşină, încuind imediat uşa. De necaz că a ratat-o, Lisa a făcut o criză de nervi, a dat cu cheia în parbriz, a încercat să dea cu spray de piper pe geamul întredeschis, în final fiind arestată de oamenii de ordine. La anchetă s-a aflat că, pentru a-şi asigura alibiul, ea condusese non-stop 40 de ore, purtand pampers ca să nu se oprească nici măcar pentru necesităţile fiziologice. Anchetatorii bănuiesc că Lisa avea de gand s-o omoare pe Colleen, dar spun că femeia are totuşi şanse să scape întrucat, în mod evident, şi-a pierdut minţile.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele