IT & C

Nou model pentru anticiparea intensităţii uraganelor

Observaţii aeriene şi din satelit efectuate în 2005 la trecerea uraganului Rita permit prevederea intensităţii cicloanelor, potrivit unui studiu recent, relatează AFP. Dacă previziunile în privinţa traiectoriilor uraganelor au devenit din ce în ce mai fiabile în ultimii ani, cele care prevăd forţa maximă a vantului în momentul în care ciclonul atinge coasta sunt aleatorii, explică autorii acestui studiu apărut în ultimul număr al revistei Science. Analiza datelor radar obţinute de avioane, care au survolat centrul uraganului Rita, care a lovit sudul SUA la 24 septembrie 2005, a permis observarea şi măsurarea evoluţiei inelului de nori care formează ochiul ciclonului. Dinamica norilor care se învartesc în apropierea inelului ochiului şi formează un nou inel este motorul ciclonului, a explicat Robert Houze de la Universitatea Washington din Seattle (nord-vest), principalul autor al studiului. Rafalele cele mai intense de vant se diminuează temporar în cursul acestui proces, inelul de nori care formează ochiul dispare şi un nou inel se formează conducand la o intensificare a forţei vantului în jurul ochiului, care este o zonă relativ calmă. Pe baza acestor date, climatologii au putut să elaboreze un model informatic care ar trebui să permită anticiparea schimbării de intensitate a cicloanelor

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele