IT & C

Net-ul inghesuie industria felicitarilor

Privita o vreme cu reticenta , ideea de a trimite persoanelor dragi ganduri frumoase prin intermediul felicitarilor este din ce in ce mai mult adoptata de romani.
Cu toate acestea, e-mail-ul este "dusmanul" producatorilor si vanzatorilor de felicitari .

Perioada Sarbatorilor de iarna devine, pentru anumite sectoare de activitate, foarte profitabila. Acesta este cazul felicitarilor, produse si comercializate de persoane fizice, edituri sau firme specializate. De obicei, evenimentele importante de peste an se transforma intr-un bun prilej pentru a trimite salutari celor dragi, cunoscutilor, angajatilor.

INVENTIVITATE. Cu o investitie initiala (in 2001) de aproximativ 15.000 euro, firma 2S Design a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de circa 18.000 euro, in crestere cu 50% fata de anul 2002. Momentele importante de peste an, ca Sfantul Valentin, martisorul, Pastile, Craciunul, sunt considerate a fi cele mai profitabile din punct de vedere al vanzarilor. In aceste perioade, trotuarele, pietele, gurile de metrou sunt asaltate de oameni care isi vand creatiile, deloc lipsite de gust, intr-o valiza ori pe o masuta care nu depaseste un metru patrat. Inventivitatea este la mare cautare. Au nevoie doar de putina imaginatie, carton special, un cutter, lipici si de multa indemanare. Putem vorbi si in acest caz de un public-tinta, principalii cumparatori fiind tinerii. Un alt lucru important este faptul ca tot tinerii, in special studentii, sunt cei care comercializeaza astfel de creatii. Plini de idei si de dorinta de a castiga un ban in plus, fac concurenta importanta marilor producatori, care au insa, spre deosebire de micii producatori, pe tot parcursul anului o piata de desfacere bine dezvoltata.

DIFERENTE. Spre deosebire de Anglia, Germania, Statele Unite ale Americii, unde obiceiul de a trimite ilustrate este foarte raspandit, in Romania, practica de a comunica persoanelor apropiate ganduri frumoase prin intermediul felicitarilor este mai putin raspandita. Se inregistreaza insa, de la an la an, mici schimbari, vanzarile in domeniu incepand usor, dar sigur sa creasca. "Ne confruntam cu o mare problema, in sensul ca publicul trebuie captat, educat, format in spiritul adoptarii acestui mod de a comunica", spune Liana Stanescu, General Manager al firmei 2S Design. "Ne izbim oarecum de reticenta cumparatorilor, care sunt firi conservatoare. Desi tendinta este de a se renunta la felicitarile cu teme mai vechi si de a se produce unele cu tenta comica sau mult mai bune din punct de vedere al imaginii, al mesajului, clientii nu sunt atat de receptivi la nou, cum se intampla in tarile mai dezvoltate", a completat Liana Stanescu. O importanta problema este data de concurenta de pe piata de profil, din cauza careia felicitarile raman totusi la un pret mic. "Cel mai mare concurent este e-mail-ul, prin care se pot trimite mult mai ieftin si mai usor felicitari electronice. Aceasta noua tendinta in continua expansiune ameninta serios felicitarile traditionale", a mai spus Liana Stanescu. "O alta problema a celor care produc ilustrate este data de neseriozitatea comerciantilor, care achizitioneaza felicitari, dar nu achita platile", a completat Cornel Hlupina, director executiv al firmei Agnus Design.

FELICITARI IMPORTATE. Un punct important pentru aceasta afacere este dat de firmele mari care achizitioneaza ilustrate. Mai ales in perioada Sarbatorilor s-a incetatenit obiceiul ca acestea sa ofere angajatilor o urare prin intermediul felicitarilor. Dispunand de resurse financiare importante, acestea isi permit sa cumpere in numar mare produse de calitate. S-a incercat comercializarea pe piata romaneasca a ilustratelor aduse din import. Desi mult mai scumpe, s-au vandut foarte bine, principalii clienti fiind si de aceasta data firmele sau oamenii cu o situatie materiala mai buna.

PRETURI. Felicitarile pot fi cumparate de la producatori la preturi intre 5.000 si 12.000 lei (in functie de marime, calitatea materialului imprimat , model) si pot ajunge in magazine sa fie vandute la un pret de minimum doua ori mai mare. Din pretul total al unei ilustrate este de retinut faptul ca materia prima si forta de munca reprezinta 60%-65%. Felicitarile se vand mai bine in Bucuresti fata de restul oraselor din provincie, unde cumparatorii sunt mai conservatori si nu sunt dispusi sa cheltuiasca prea multi bani pe astfel de produse. In randul ilustratelor sunt preferate cele fara text, care pot fi scrise apoi de catre cel care vrea sa faca o surpriza placuta apropiatilor. Trimite o felicitare muzicala de Craciun felicitari de craciunfelicitari de craciunfelicitari craciun felicitari craciunfelicitari craciunfelicitari craciun

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele