IT & C

Marea Britanie cantăreşte 24 milioane de miliarde de tone

Un studiu întreprins de geologii de la Universitatea Tehnologică din Viena a reuşit să estimeze greutatea ţărilor europene şi a altora din lume. Conform cifrelor, date publicităţii de revista „NewScientist", Marea Britanie cantăreşte 24 milioane de miliarde de tone, Germania, 28 milioane de miliarde de tone, iar Austria , „numai" 9,4 milioane de miliarde de tone. Aceste greutăţi ţin cont de structura solului, de clădiri şi de relief, Marea Britanie fiind – de pildă – mai grea pe kilometrul pătrat decat Germania, dar mult mai „uşurică" decat Austria, unde relieful cuprinde Munţii Alpi. În Austria se atinge recordul european în privinţa greutăţii, deoarece un kilometru pătrat de ţară cantăreşte 112 miliarde de tone. Cea mai „grea" ţară din lume nu este Rusia, care are cea mai mare suprafaţă, ci China, care are Munţii Himalaya pe teritoriul ei. Cel mai greu kilometru pătrat din lume este cel din Nepal , unde greutatea medie este de 150 miliarde de tone. Media europeană este de 98 miliarde de tone pe kilometru şi se înregistrează în Anglia şi în Franţa.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele