IT & C

#audio #video #gadget #craciun #cadou

Jucarii audio & video pentru un Craciun high-def

Statisticile arata ca, pe langa telefoane mobile, dispozitivele audio-video sunt printre cele mai cautate gadgeturi in perioada de sarbatori. Iata doar cateva din bunatatile pe care le poti trece in lista de cumparaturi pentru Craciunul din acest an.

Amintirile frumoase se obtin usor

Proverbul care spune ca imaginile fac cat o mie de cuvinte se aplica poate cel mai bine in cazul pozelor facute impreuna cu cei dragi. Pentru asta ai nevoie de un aparat foto care sa te ajute prin rezultate bune, chiar daca nu esti un fotograf profesionist. Samsung ST550 este exact jucaria de care ai nevoie pentru ca vine cu o trasatura mai speciala si anume ecranul LCD dublu situat in fata si spate. Popularitatea crescanda a retelelor sociale a facut din fotograf subiectul principal in ceea ce priveste auto-portretele sau imaginile de profil cu prieteni si familie. Ecranul LCD de 1,5 inchi ce se afla acum in fata camerei afiseaza inainte imaginea care va fi captata. Totodata, modelul incorporeaza si un ecran principal tactil LCD de 3,5 inchi. Camera dispunde de un senzor CCD de 12,2 MP si lentile Schneider Kreiznach de 27 mm cu zoom de 4,6x. Poti cumpara aparatul la pretul de 1.400 RON.

O alta optiune pentru amatorii de fotografii este Sony , aparat care a fost si premiat drept "Cea mai buna 2009-2010" de catre juriul Asociatiei Europene pentru Sunet si Imagine (EISA). Cyber-shot WX1 este noul varf de gama al seriei cu functii avansate Cyber-shot W. Pe langa senzorul si procesorul Bionz, modelul dispune si de obiectiv premium Sony G, astfel incat superangularul de 24 mm permite cuprinderea unui cadru mai larg. Modelul are zoom optic 5x, diafragma foarte luminoasa de pana la f/2,4 care extinde si mai mult posibilitatile de fotografiere. Un astfel de model te costa aproape 1.500 RON.

Acum ca ai cu ce captura imaginile statice, vei descoperi ca unele dintre ele merita sa fie transpuse si pe hartie, iar penru asta se impune o imprimanta cu specializare in fotografie. Daca nu ai experienta in printarea foto, nu-ti strica sa ai un sfatuitor la indemana, iar acesta ti-e oferit de Canon , imprimanta care ofera asistenta prin voce. Indrumarea vocala este oferita pentru a asista utilizatorii de toate varstele de-a lungul procesului de printare. Instructiuni precum "selectarea culorii " sau "selectarea ariei de print" transforma procesul de creare a printurilor individuale intr-o operatie mai simpla ca niciodata. Un start rapid inseamna ca poti incepe printarea in aproximativ 8 secunde de la pornirea imprimantei. Prezenta celor doua procesoare de imagine ultra-performante permite modelului Selphy ES40 sa produca printuri de marime "P" in 55 secunde si printuri de marime "L" in doar 47 secunde - eliminand timpii de asteptare. Imprimanta "care vorbeste" costa nu mai mult de 800 RON.

Daca vrei sa pastrezi fotografiile numai in format digital, dar doresti sa le expui prietenilor sau familiei, o rama foto digitala iti poate fi de mare ajutor. Samsung SPF-107H Rose Black ofera un ecran de 10 inch cu rezolutie 1024 x 600 pixeli, are o memorie de 1 GB care poate fi extinsa printr-un card SD, iar fotografiile redate trebuie sa fie in format JPEG. Poti cumpara o astfel de rama la pretul de 400 RON.

Vizionare placuta!


Vacanta si in special sarbatoarea Revelionului inseamna pentru foarte multi o reteta devenita traditie: adunarea in jurul televizorului pentru programul special de divertisment. Cei mai cuminti si norocosi dintre voi veti fi rasplatiti de Mos Craciun cu un televizor nou. Televizorul LCD Sony Bravia S5500 este modelul entry level ideal, cu un finisaj negru lucios si optiuni generoase de conectivitate pentru o varietate de necesitati. Modelul ofera imagini Full HD si caracteristici super-smart, inclusiv tehnologiile Motionflow 100 Hz si Image Blur Reduction care produc imagini clare, bogate in detalii si miscari alerte naturale. Pentru un televizor Sony Bravia vei scoate din buzunar in jur de 2.000 RON.

Tehnologia LED promite (si ofera) in momentul de fata cele mai vii si naturale imagini. Unul dintre cele mai performante, dar si elegante, televizoare este LG SL8000, din seria . Tehnologia LED backlight foloseste sute de elemente LED pentru a lumina imaginea de pe ecran, astfel obtinandu-se note mai realiste, tonuri de negru imbunatatite si o tranzitie mai naturala a cadrelor. Tehnologia LED sustine un raport de contrast de 5.000.000:1 si incorporeaza tehnologia Picture Wizard pentru ca utilizatorii sa aiba un control mai precis al imaginii. Calitatea imaginii FullHD este pusa in valoare si de tehnologii precum TruMotion 200 Hz, de timpul de raspuns al televizorului de doar 2 ms sau de rata de contrast dinamica de 150.000:1. Pretul modelelor variaza in functie de diagonala lor, de la 3.000 RON la 4.500 RON.

Se prea poate ca diagonala televizorului sa nu fie suficient de mare pentru marea-mica adunare de suflete, iar atunci vizionarea filmului sau programului ar trebui mutata... pe perete. Asadar, intra in scena videoproiectorul. Unul dintre cele mai compacte dar si surprinzatoare este BenQ Joybee. Cu dimensiuni de 136 x 57 x 120 mm si o greutate care se invarte in jurul a 650 de grame, proiectorul isi poate gasi loc in orice coltisor de masa sau poate fi transportat in buzunarele unui rucsac. Secretul naturii sale compacte sta in lampa LED, avand si avantajul ca nu se incinge precum una clasica. In cazul in care se opteaza pentru citirea datelor direct de pe un stick USB, proiectorul este compatibil cu formatele de imagini JPEG, GIF, BMP si TIFF, iar in cazul in care imaginile au fost captate pe verticala, acestea se pot roti in ce directie se doreste. Totusi, principalul scop al acestui proiector este redarea video. Cu o luminozitate de numai 100 ANSI lumeni, BenQ JoyBee se descurca admirabil si in timpul zilei, iar modelul costa in jur de 2.000 RON.

Daca esti hotarat sa iti instalezi un sistem home cinema in adevaratul sens al cuvantului, trebuie sa te ghidezi dupa cateva repere clare: imagine la calitate FullHD, luminozitate si contrast la nivel inalt si optiuni pentru ajustarea imaginii in functie de conditiile ambientale. Panasonic PT-AE4000 pare sa aiba o combinatie de specificatii extrem de tenante pentru cinefili: imagini 1080p (1.920 x 1.080 pixeli) de o remarcabila claritate, 1.600 lumeni intensitate, contrast de 80.000:1 si frecventa de 100 Hz. De asemenea, proiectorul beneficiaza si de sistemul Intelligent Frame Creation care mareste claritatea. In afara de scenele in care intreaga intensitate este necesara, lampa determina la ce intensitate trebuie sa lumineze analizand mai mult de 3 miliarde de tipuri de imagini diferite. Aceasta reduce puterea consumata cu pana la 10% atunci cand functia de iris dinamic este activa, iar pentru toate aceste atuuri vei plati aproape 12.000 RON.

Cadouri muzicale

Calitatea excelenta a sunetului redat de un MP3 player nu mai este singura calitate care garanteza succesul unui astfel de dispozitiv. O data cu aglomerarea de functii diverse intr-un gadget de dimensiuni reduse, factori precum conectarea wireless, suportul pentru formate video si chiar jocurile la purtator intra in discutie. Sony Walkman NWZ-X1050 pare a fi o combinatie castigatoare datorita ecranului OLED complet tactil, foarte luminos, de 3 inch si o rezolutie de 320 x 240 pixeli mai mult decat suficienta. Navigarea pe internet se face relative usor, Sony Walkman NWZ-X1050 dispunand de browser-ul web Netfront 2.0 cu suport HTML, iar conectarea este, evident, WiFi. Pe langa accestul la internet, Sony Walkman NWZ-X1050 permite utilizatorului si acces direct catre reteaua YouTube. Alegerea player-ului se va face in functie de necesitatea fiecaruia, varianta de 16 GB fiind probabil pe placul audiofilior, iar cea de 32 GB incantand pe cei care prefera "filmele la buzunar". Pretul unui Sony Walkman din seria X variaza in functie de capacitatea de stocare de la 1.000 RON la 1.300 RON.

Brandul iPod nu prea poate fi trecut cu vederea intr-o enumerare a celor mai bune MP3 playere, iar noul model Nano se lauda cu noi talente dobandite. iPod nano are acum o camera video VGA integrata care iti permite sa inregistrezi instantaneu momente interesante, pe care le poti apoi impartasi prietenilor. Cu o capacitate de 8 GB (suficienta pentru 2000 de melodii sau 8 ore de video) si o autonomie de 24 de ore pentru redarea audio si 5 ore de video, playerul te va tine ocupat mult timp. Vizionarea pe ecranul relativ mic LCD LED de 2,2 inch cu o rezolutie de 346 x 240 pixeli nu oboseste. O noutate este si tunerul FM integrat prin care poti audia emisiunile matinale favorite si descoperi noi melodii atractive. Daca este nevoie sa faci o mica pauza in timp ce asculti o emisiune inetresanta, iPod nano iti permite sa o suspenzi cu un clic. Un alt clic inseamna reluarea auditiei, iar pretul noii generatii este de aproximativ 800 RON.

Castile audio incluse in pachetul playerelor audio nu sunt intotdeauna pe gustul tau sau nu se ridica la nivelul de calitate pe care il doresti. O alternativa interesanta este oferita prin Nokia BH905, casti wireless Bluetooth care inglobeaza o tehnologie de anulare a zgomotului de fundal si care ofera claritate atat muzicii cat si apelurilor telefonice. Calitatea sunetului este garantata de tehnologia avansata de procesare digitala a semnalului, iar navigarea printre melodii si controlul volumului se fac foarte simplu prin butoanele plasate chiar pe casca. Timpul de functionare al acestor casti pentru fiecare incarcare este de 24 de ore pentru convorbire (Bluetooth) si 25 de ore pentru muzica in stream Bluetooth. In cazul redarii muzicii prin fir, autonomia creste la 40 de ore.

Mult mai discrete (cantareasc numai 9 grame cu tot cu cablu ), dar extrem de performante sunt si castile intra-auriculare Razer ProTone m100, personalizabile in functie de marimea canalului auditiv al ascultatorului. Mentionam mai devreme dimensiunea castilor este redusa, astfel incat acestea pot fi trecute prin orificiul unui disc optic. Pentru a nu se deteriora in timpul transportului, castile beneficiaza de o husa durabila, compartimentata in doua buzunare, pentru pastrarea in siguranta atat a castilor, cat si a conectorilor si adaptorilor pentru urechi de marimi diferite.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele