IT & C

#apple #internet tablet #itablet #ipad

Internet tablet-ul Apple s-ar putea lansa foarte curand

Zvonurile despre un Internet tablet realizat de Apple circula de multe luni, dar din pacate nici in prezent nu exista prea multe detalii concrete.

Totusi, recent au aparut unele informatii care par sa fie venite din surse oficiale.

Un fel de e-book

In prezent prototipul este denumit de presa de specialitate iTablet sau iPad. Publicatia DigiTimes scria ca sursele de la Apple indica faptul ca Internet tablet-ul companiei se va lansa oficial pe piata in prima parte a anului 2010 si ca va fi fabricat de Foxxconn.

Aceleasi surse descriu dispozitivul ca avand un ecran sensibil la atingere care masoara 10,6 inch care se va axa mai mult pe segmentul de carti electronice (e-book) decat pe cel de redare muzicala sau video. Totodata, DigiTimes scria ca Apple planifica sa lanseze pe piata, in primul val, in jur de 300.000 sau 400.000 de unitati ale dispozitivului.

Detalii tehnice

Informatiile despre noul iTablet mai indica faptul ca gadgetul va avea o durata a bateriei foarte lunga, conectivitate la Internet si o interfata de utilizator foarte usor de folosit, care pare sa fie si "principala trasatura" a dispozitivului.

Din pacate strategia Apple nu este clara. Presa de specialitate presupune ca iPad-ul nu va fi un gadget extraordinar din cauza ca Apple nu risca sa scada vanzarile iPod-urilor Touch sau iPhone-urilor. Este posibil ca tot la inceputul lui 2010, rivalul Microsoft sa isi lanseze propriul dispozitiv Internet-tablet.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele