IT & C

Importatorul Apple se extinde în provincie

Compania iStyle, importatorul produselor Apple în Romania, urmează o strategie de extindere şi va mai deschide două magazine la nivel local (unul în Bucureşti şi unul în Timişoara) pană la finele anului viitor, sub numele de iStyle. Mişcarea va succede rebrandingul locaţiei deja disponibile în Bucureşti, din Mac Gallery în iStyle. Numele va fi comun în toate ţările Europei Centrale şi de Sud-Est, astfel că procesul de redenumire a început şi în Budapesta, Praga, Belgrad şi Sofia. "Pană la sfarşitul lui ianuarie vom deschide al doilea magazin din Bucureşti. Este nevoie de el, pentru că lumea a început să aibă cunoştinţe despre produsele Apple", spune Dora Popeneciu, general manager al iStyle. Potrivit acesteia, investiţia pentru deschiderea unui astfel de magazin trece de 100.000 de euro. Locaţia din Timişoara va fi deschisă la finele lui 2007 sau cel tarziu începutul lui 2008, în acest moment căutandu-se un partener local. Altex rămane distribuitor al produselor Apple "Reprezentarea noastră este foarte slabă în provincie. Foarte mulţi cumpărători se adresează locaţiei din Bucureşti. În Timişoara ne temeam că vor cumpăra din Budapesta, aceasta fiind mai aproape", explică Popeneciu. Ea spune că principalul atu pe care îl are un "premium seller" (cum sunt numiţi importatorii direcţi Apple) constă în garanţia pe care o poate acorda produselor, lucru care a început să devină tot mai important pentru romani. În ultimii şapte ani, produsele Apple au fost disponibile în magazinul Mac Gallery. iStyle distribuie produsele Apple către lanţul de retail Altex . Prin intermediul magazinelor proprii, compania va putea distribui produsele şi direct către public. Rebranding -ul, precizează Popeneciu, este o strategie abordată la nivel regional (Europa Centrală şi de Sud-Est) de toate magazinele exclusiv Apple. Vanzările încă se bazează pe clienţii corporate Magazinul iStyle a înregistrat vanzări de circa 2,1 milioane de euro în 2006, iar pentru cele două unităţi din Bucureşti, reprezentanta companiei estimează o cifră de afaceri cumulată de 3 milioane de euro în 2007. Ponderea clienţilor corporate este de 70% în totalul vanzărilor, iar cea a persoanelor fizice de 30%. "Printre clienţii noşti s-au numărat la început edituri, trusturi de presă, agenţii de advertising", spune reprezentantul iStyle. Acum, odată cu faptul că un calculator Apple poate susţine două sisteme de operare respectiv Mac şi Windows -, plaja de clienţi este mult mai largă. Iar creşterea de la an la an este spectaculoasă, mai ales în cazul laptopurilor aproximativ 80% în 2006, faţă de 2005. Pe de altă parte, desktop-urile au avut o stagnare , ceea ce se încadrează în trendul actual al pieţei. Magazinul Mac comercializează calculatoare Apple, software, accesorii, precum şi gadget-uri cum este iPod-ul. Competitorii Apple sunt Dell, HP sau IBM pe segmentul de calculatoare, Sony şi Creative pe partea de MP3 Playere şi Microsoft pe sectorul de software.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele