IT & C

HP isi extinde oferta de virtualizare

HP a anuntat printr-un comunicat de presa extinderea portofoliului de servicii de virtualizare printr-o nouă ofertă care îi ajută pe clienţii din marile organizaţii să-şi virtualizeze în întregime infrastructurile IT – de la desktop la centrul de date. Serviciul HP Care Pack, bazat pe sistemul Capacity Planner de la VMware, este o componentă a pachetului HP Virtualization Assessment Services, care le permite folosirea in mod eficient resursele IT, micşorează costurile de operare a centrelor de date şi minimizează riscurile legate de modificările de infrastructură. “Tehnologia şi serviciile de virtualizare HP pot ajuta clienţii să-şi îmbunătăţească agilitatea şi să obţină beneficii reale asigurand alocarea automatizată a resurselor IT în funcţie de cerinţele activităţii”, spune Nick van der Zweep, director pentru virtualizare în cadrul HP. “Prin serviciile HP Virtualization Assessment, le oferim clienţilor suport pentru crearea unei noi generaţii de centre de date”. HP îşi ajută de mulţi ani clienţii să-şi virtualizeze mediile de lucru folosind tehnologii precum HP Asset and Consolidation Analysis Tools şi VMware Capacity Planner.Informaţiile despre utilizarea serverelor, sistemelor de stocare şi desktop-urilor de la HP şi de la alţi furnizori sunt colectate de la sediul clientului în trei sau patru săptămani. După analiza acestora, specialiştii de la HP Services elaborează un set de recomandări despre cele mai potrivite metode de consolidare şi virtualizare a platformei IT, însoţite de o estimare a costurilor şi fundamentarea aţiunilor propuse. Folosind aceste recomandări, clienţii pot opta pentru consolidarea încărcării serverului existent pe servere HP Integrity, ProLiant şi BladeSystem. Folosind soluţiile de virtualizare, cum este HP Virtual Server Environment pentru servere Integrity, acestia îşi pot dubla ratele de utilizare a serverului şi îmbunătăţi productivitatea administratorului de sistem prin creşterea sau reducerea automatizată a serverelor virtuale în funcţie de modificarea cerinţelor afacerii. Clienţii care recurg la consolidare folosind HP Virtualization Assessment Services pot beneficia în plus de avantajele reducerii cheltuielilor datorită facilităţilor oferite de companiile de utilităţi multor clienţi HP. De exemplu, Pacific Gas & Electric Co. le oferă celor care îşi îmbunătăţesc eficienţa energetică din centrele de date un rabat de pană la 4 milioane de dolari per centru consolidat. Şi pentru reducerea complexităţii platformelor de stocare poate fi făcută o analiză a utilizării acestora. În acest caz, poate fi recomandată consolidarea stocării pe matrice de discuri HP StorageWorks XP şi EVA în scopul reducerii ineficienţei operaţionale şi de administrare prin crearea unei rezerve virtuale, flexibile de spaţii de stocare. În plus, clienţii care folosesc HP Virtualization Assessment Services pot primi recomandări privind virtualizarea platformelor desktop eterogene. Utilizatorii HP Thin pentru activităţile front-end şi serverele HP ProLiant sau BladeSystem sau PC-urile Blade pentru back-end pot creşte securitatea datelor reducand în acelaşi timp costurile de mentenanţă prin administrare centralizată şi alocarea în funcţie de necesităţi. Noul serviciu HP Care Pack va fi disponibil la 1 februarie în SUA prin intermediul departamentului HP Services, a distribuitorilor HP selectaţi şi a furnizorilor de soluţii HP. Serviciul va fi disponibil la nivel mondial în următoarele luni. “Suntem bucuroşi de colaborarea cu HP care ne permite să-i ajutăm pe partenerii noştri să micşoreze costurile centrelor de date ale clienţilor lor şi să utilizeze mai eficient resursele IT”, declară Rick Alvarez, vicepreşedinte şi director general al HP Business Unit, Avnet Technology Solutions, Americas. „Serviciile de la HP şi Avnet le vor permite partenerilor noştri să-i ajute pe clienţii din întreprinderi să-şi recupereze mai rapid investiţiile, pe măsură ce accelerează tranziţia infrastructurii la platforme virtuale”.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele