IT & C

Harvard se muta pe internet

Urmind exemplul Universitatii Harvard , profesori din toata lumea incep sa isi sustina cursurile in Second Life , un univers virtual accesibil prin Internet. Ultimul trend in materie de invatamint la distanta a fost lansat de Universitatea Harvard si este urmat de peste 60 de institutii de invatamint din toata lumea. Pentru a oferi atit profesorilor si indrumatorilor, cit si studentilor o experienta educationala inedita, multe institutii occidentale si-au deschis sali de cursuri in universurile virtuale, ultima frontiera internauta. Second Life este un univers virtual, tridimensional, in care utilizatorii isi construiesc avataruri coordonate in intregime de „eul“ lor real. Aceasta lume virtuala are aproximativ tot ce se poate gasi in lumea reala: moneda proprie, real estate , sex si, mai nou, educatie. Second Life are acum peste 900.000 de locuitori si se cheltuiesc in medie 350.000 de dolari pe zi. Studenti facuti in 3DS Proiectul cel mai consistent legat de educatie a fost initiat de Universitatea Harvard, care sustine un curs in Second Life, cu credite echivalente in lumea reala. „Schema tipica pentru cursurile la distanta este sa intri pe un site, sa urmaresti un film in care sint prezentate cursurile si sa raspunzi pe mail, de obicei instructorului sau intermediarului“, spune Rebecca Nesson, absolventa universitatii si fiica excentricului profesor Charles R. Nesson, care sustine acest curs inovativ. „Pe de alta parte, Second Life ofera capacitatea de a merge intr-o sala de curs, sa interactionezi cu alti studenti si cu profesorul“, a completat ea. Si asta pentru ca in Second Life universitatile cumpara spatiu virtual in care isi construiesc cladiri, sali de cursuri sau campusuri care apoi sint populate de avatarurile create de catre studenti si profesori. Cursurile online se redefinesc Cursul se numeste „Cyber One: Law in the Court of the Public Opinion“ („Cyber One: Dreptul in curtea de apel a opiniei publice“) si are o prezentare generoasa pe site-ul universitatii (blogs.law.harvard.edu/cyberone). „Cursul acesta va fi complet diferit de toate cursurile pe care le-am predat pina acum. Este un curs de argumentare empatica si persuasiva in spatiul virtual. In cadrul cursului vom studia diferite tehnologii media pentru a intelege felul in care caracteristicile lor inerente si felul in care sint distribuite afecteaza discursul utilizatorilor“, spune profesorul Nesson. „Studentii vor fi implicati in acest studiu prin intermediul unor examene pe baza de proiect, in cadrul carora ei vor folosi aceste tehnologii pentru a-si sustine teza“, explica el.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele