IT & C

Hackerii care au pagubit o banca americana cu 600.000 de dolari au fost prinsi la Constanta

O echipa specializata a Centrului Zonal pentru Combaterea Crimei Organizate din Constanta, coordonata direct de seful acestei institutii, colonelul Victor Popescu, a reusit sa identifice cinci hackeri constanteni care au prejudiciat Banca Americii cu suma de 631.000 de dolari. Furtul dolarilor a fost pus la cale de Mihai Ghiata , Claudiu Matei, Dan Balan , Ionut Gabriel Fotu si Iulian Daniel, cu varste cuprinse intre 18 si 27 de ani, toti fara ocupatie.

Acestia au creat o pagina pe Internet, pe care au prezentat-o ca apartinand Bank of America . Ei au reusit sa induca in eroare clientii bancii, de la care au obtinut date referitoare la cartile lor de credit. Infractorii au fost prinsi de ofiterii din cadrul CZCCOA Constanta dupa o tentativa esuata a hackerilor, cand au incercat sa faca o tranzactie prea mare. Actiunea s-a derulat cu sprijinul serviciilor secrete ale SUA. Cercetarile in acest caz deosebit continua, deoarece, in ultimele zile, au aparut noile elemente spectaculoase. Intreaga poveste a inceput dupa ce ofiterii serviciului amintit au primit sapte sesizari de la diverse persoane pagubite.

Cei cinci tineri clonau cartile de credit si le foloseau apoi la diferite bancomate ale unor banci din Romania, scotand diverse sume de bani cash. Asta era, spun anchetatorii, doar una din metodele prin care actionau. Nu se stie daca este vorba de o retea mai larga, dar ofiterii CZCCOA nu exclud posibilitatea ca infractorii sa-si fi deschis conturi afara.
Hackerii au actionat timp de aproape 4 luni de zile. La aceasta ora nu se cunoaste numarul exact al cardurilor accesate, de aceea suma mentionata mai sus reprezinta o pierdere potentiala. Interesant este ca, pentru o frauda de acest gen, in SUA, faptasii s-ar fi aflat de multa vreme la racoare, in timp ce la noi sunt cercetati in stare de libertate.

Legislatia americana prevede pedepse cuprinse intre 5 si 10 ani de inchisoare, la care se poate adauga, pe langa recuperarea prejudiciului cauzat unei banci, si plata a nu mai putin de un milion de dolari! In perioada imediat urmatoare, dupa inmagazinarea tuturor datelor culese, cercetarile vor fi extinse. Miercuri, s-au deplasat la Constanta reprezentanti ai serviciilor secrete americane si reprezentanti ai bancii amintite pentru a le multumi direct politistilor constanteni care au reusit sa-i prinda intr-un timp foarte scurt pe cei cinci hackeri. Domnul Todd D. Abbott, vicepresedinte al Bank of America, a declarat ca parteneriatul dintre banca pe care o reprezinta, serviciile secrete ale SUA si Directia Generala de Combatere a Crimei Organizate din Romania a creat premisele rezolvarii cu succes a acestui caz.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele