IT & C

Google a cumparat un producator suedez de software pentru conferinte video online

Google a cumparat compania suedeza Marratech, care produce aplicatii Java pentru conferinte video online, pentru 14,5 milioane de dolari, potrivit cotidianului suedez Dagens Industri, citat de site-ul thelocal.se. Aplicatiile software dezvoltate de Marratech se adreseaza in special pietei de e-learning . Achizitia a fost anuntata si pe blogul oficial al Google, care insa nu a oferit detalii in legatura cu felul in care va fi folosita tehnologia Marratech. Compania, fondata in 1998, are 12 angajati si a fost detinuta de doua fonduri de capital din Suedia. Google este liderul mondial in ceea ce priveste publicitatea online pay-per-click prezenta pe site-ul principal de cautare si pe site-urile afiliate. Compania americana obtine aproximativ 99% din venituri din aceasta activitate publicitara tip text, chiar daca se extinde tot mai mult pe pietele publicitatii video, radio, prin televiziune sau publicitatii de tip grafic. Google Inc. a anuntat majorarea cu 69% a profitului net inregistrat in primul trimestru al 2007, depasind asteptarile pietei, pe fondul castigurilor de cota de piata si a reducerii nivelului taxelor. Potrivit Reuters, profitul net inregistrat in primul trimestru a crescut pana la 1 miliard de dolari , depasind cu mult nivelul inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut, cand Google inregistrase un profit net de 592 milioane dolari.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele