IT & C

Fondatorii Skype lansează un serviciu TV online

Fondatorii serviciului de telefonie prin internet Skype au anunţat lansarea primului serviciu de televiziune prin internet la calitate TV. În urma mai multor speculaţii referitoare la un serviciu numit The Venice Project, software-ul de televiziune online este acum prezentat sub denumirea Joost. Acesta are scopul de a le permite producătorilor de conţinut să-şi furnizeze programele unei audienţe online globale. Programul le va permite utilizatorilor să acceseze mai multe programe de televiziune prin internet. CEO-ul Frederik de Wahl a declarat, în timp ce a prezentat noul serviciu la Londra, că acesta oferă o experienţă diferită faţă de alte servicii de televiziune prin internet. „Încercăm să reproducem experienţa TV completă”, a explicat el în timp ce schimba canalele TV prin interfaţa Joost. „Este full-screen, oferă calitate TV, dispui de schimbarea instantanee a canalelor şi interactivtate”. Serviciul este încă în teste, dar mii de oameni au primit o invitaţie pentru a descărca software-ul şi a-l încerca. În prezent, serviciul nu oferă o varietate foarte mare de canale disponibile, dar serviciul va fi gratuit, fiind finanţat din publicitate. De Wahl insistă însă că programele oferite în prezent sunt doar pentru teste şi că după lansarea comercială a serviciului, peste cateva luni, numărul canalelor oferite va fi mult mai mare.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele