IT & C

Factura Connex platita prin telefon

Connex si Raiffeisen Bank au lansat miercuri myBanking, un serviciu unic care ofera utilizatorilor Connex posibilitatea de a plati factura Connex si de a reincarca creditul cartelei pre-platite, direct de pe telefonul mobil, oriunde exista acoperire pentru serviciile GSM, inclusiv cand esti in roaming, a anuntat Ted Lattimore, presedinte Connex.

myBanking are la baza o solutie tehnologica de ultima ora care reuneste telefonul mobil, sistemul bancar si comerciantii. In plus, serviciul myBanking permite clientilor accesul direct de pe telefonul mobil, prin SMS, la informatiile financiare privind contul bancar, precum si la cursul valutar. Cu un meniu usor de folosit, myBanking permite personalizarea aplicatiilor si asigura securitatea necesara derularii de tranzactii financiar-bancare. In viitorul apropiat, prin myBanking, clientii Connex isi vor putea plati facturile emise de furnizorii de utilitati, taxe si impozite.

Pentru a utiliza serviciul ai nevoie de un SIM pe care se gaseste aplicatia myBanking, un telefon compatibil, cel putin un cont curent la Raiffeisen Bank , un contract cu aceasta banca pentru datele personale si contul bancar.

Serviciul se poate activa in maximum 24 de ore de la completarea contractului. Prin myBanking poti plati atat factura personala, cat si a prietenilor, sau a colaboratorilor de la firma unde lucrezi.

"myBanking este un serviciu nou si inovativ care revolutioneaza rolul telefonului mobil si marcheaza o noua etapa in utilizarea serviciilor de m-banking si m-commerce, pe piata romaneasca. Rezultat in urma parteneriatului cu Raiffeisen Bank, myBanking ofera clientilor nostri mobilitate deplina si securitate, permitandu-le sa foloseasca telefonul mobil ca pe un instrument de plata . Includerea acestui serviciu in portofoliul Connex este inca o confirmare a angajamentului de a-i ajuta pe clientii nostri sa comunice mai usor si de a ne diferentia prin inovatie. Ne asteptam ca si alte companii sa ofere servicii de plata a facturilor pe aceasta platforma, in viitorul apropiat", a declarat Lattimore.

"Lansarea serviciului myBanking impreuna cu partenerul nostru Connex face parte din strategia Raiffeisen Bank de a aduce pe piata bancara romaneasca inovatie, calitate si dinamism. Cu myBanking, mai facem un pas in dezvoltarea de canale alternative de distributie pentru produsele si serviciile noastre. In acest fel, clientii Raiffeisen Bank au la dispozitie o gama larga de modalitati de contactare a bancii si de accesare a conturilor pe care le au la banca. Sunt de remarcat siguranta si comoditatea acestui serviciu, oferite de o tehnologie de ultima ora, extrem de usor de utilizat", a declarat Steven van Groningen , presedinte Raiffeisen Bank.

Pentru dezvoltarea si implementarea serviciului myBanking, Connex a introdus noul Smart SIM Connex. Serviciile disponibile prin intermediul cartelei Smart SIM sunt grupate in informatii financiare (serviciul myBanking, curs valutar si convertor valutar) si divertisment (FreeStyle si SMS Grup). Cu o capacitate de 64 Kb si functionalitati avansate, noua cartela Smart SIM este disponibila atat pentru noii clienti Connex (incepand cu 30 iunie 2003), cat si pentru cei existenti (la cerere, conform procedurii de inlocuire a cartelei SIM).

Connex este liderul pietei de comunicatii mobile din Romania, cu peste 2,6 milioane de clienti, la 31 martie 2003. Actionarii principali ai Connex sunt Telesystem International Wireless (TIW), Canada si Vodafone, Marea Britanie.

Raiffeisen Bank este o banca universala , oferind servicii si produse de calitate pentru persoane fizice, IMM-uri si companii mari, prin cele 200 unitati teritoriale. La 30 iunie 2003, banca avea 725.000 de clienti de retail (dintre care 60.000 IMM-uri) si peste 4.000 de clienti corporatii. Actionarul majoritat al Raiffeisen Bank este grupul bancar austriac Raiffeisen.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele